Fotbal: CFR Cluj a câştigat clar derby-ul local cu Universitatea Cluj (4-0), în Superligă

Data:

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, într-un derby local desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii de fotbal, ultima a sezonului regulat, scrie Agerpres.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Rangelo Janga (25 – penalty), Ermal Krasniqi (33), Cristian Manea (42 – penalty) şi Daniel Bîrligea (90+4).

CFR a ratat şi un penalty, prin Ermal Krasniqi, în min. 81, şutul său fiind apărat de Andrei Gorcea.

Toate cele trei penalty-uri au fost acordate pentru henţuri, comise de Denis Ispas Andrei Miron şi Andrei Piţian.

Cea mai bună ocazie a ”şepcilor roşii” a fost irosită de bulgarul Ivan Goranov, singur cu portarul Simone Scuffet (50).

Antrenorul Universităţii, Ioan Ovidiu Sabău, i-a oferit şansa debutului tânărului Alexandru Cristian Bota, născut pe 31 martie 2008, care a intrat în min. 84, în locul lui Ianis Stoica.

Bota a devenit astfel al treilea cel mai tânăr jucător care evoluează în prima ligă de fotbal din România, după Nicolae Dobrin (debut la 14 ani, 10 luni şi 5 zile pentru Dinamo Piteşti) şi Alexandru Stoian (debut la 14 ani, 10 luni şi 13 zile pentru Farul Constanţa, în acest sezon).

CFR Cluj a înregistrat patru victorii şi un egal în ultimele cinci etape. Universitatea venea după cinci etape fără înfrângere, trei victorii şi două egaluri.

În tur, CFR s-a impus cu 2-1.

FC CFR 1907 Cluj – FC Universitatea Cluj 4-0 (3-0), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca

Au marcat: Rangelo Janga (25 – penalty), Ermal Krasniqi (33), Cristian Manea (42 – penalty), Daniel Bîrligea (90+4).
Ermal Krasniqi (CFR) a ratat un penalty în min. 81 (a apărat Andrei Gorcea).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Arbitru video: Istvan Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – LPF
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Toni Nadal nu va fi noul antrenor al lui Alexander Zverev

Unchiul lui Rafael Nadal, Toni, nu va deveni noul antrenor al tenismanului german Alexander Zverev, potrivit revistei Sport...

Federaţia Română de Atletism (FRA) are nevoie de un milion de euro pentru a-şi continua activitatea

Secretarul general al Federaţiei Română de Atletism, Inocenţiu Voinea, a declarat, cu prilejul unei conferinţe de presă înaintea...

Fostul internaţional englez Ashley Young îşi continuă cariera, la 40 de ani

Fostul internaţional englez Ashley Young, care a împlinit 40 de ani luna aceasta, a semnat un contract pe...

Brazilianul Roberto Firmino a semnat cu echipa Al-Sadd din Qatar

Brazilianul Roberto Firmino, fostul atacant-vedetă al echipei engleze de fotbal FC Liverpool, a semnat un contract pe doi...