Fotbal: ”Cel mai mare pericol este să ne subestimăm adversarii”, a avertizat elveţianul Xherdan Shaqiri

Data:

„Cel mai mare pericol este întotdeauna să ne subestimăm adversarii”, a avertizat Xherdan Shaqiri, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ai naţionalei Elveţiei, înaintea meciului de luni cu România, din Grupa I a preliminariilor EURO 2024, relatează La Tribune de Geneve, scrie Agerpres.

„Echipele mici au devenit mai puternice ca înainte, fiindcă lucrează foarte serios, ne analizează meciurile. Am văzut asta în Andorra, a fost o echipă complet diferită faţă de ultima dată când am jucat împotriva lor. Acum aceste echipe mici vor să încerce şi ele să joace, să aibă mingea. Trebuie să rămânem puternici mental”, a spus Shaqiri într-o conferinţă de presă.

Elveţia este într-o grupă de calificare relativ simplă, în care România este pe hârtie cea mai serioasă concurentă, scrie ziarul citat. Potrivit acestuia, naţionala antrenată de Murat Yakin trebuie să fie concentrată, pentru a nu mai surprinsă, aşa cum s-a întâmplat în repriza a doua a meciului de vineri din Andorra (2-1).

Partida Elveţia – România va avea loc luni, 19 iunie, de la ora 21:45, pe Stadion Swissporarena din Lucerna.

Elveţia este liderul grupei cu maximum de puncte (9), după ce a dispus vineri cu 2-1 de Andorra, prin golurile marcate de Remo Freuler (7) şi Zeki Amdouni (33), respectiv Marcio Vieira (67).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...