Fotbal: Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după 2-0 cu PSV

Data:

Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe PSV Eindhoven cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a optimilor, scrie Agerpres.

După 1-1 la Eindhoven, Borussia s-a impus acasă prin golurile marcate de Jadon Sancho (3) şi Marco Reus (90+5), însă meciul a fost unul disputat cu ocazii de ambele părţi.

Borussia a început în forţă şi a avut prima ocazie în minutul 2, prin Maatsen, iar un minut mai târziu (3) a deschis scorul, prin englezul Jadon Sancho, cu un şut de la 20 de metri.

Gazdele au rămas la cârma jocului, iar portarul Walter Benitez a avut intervenţii remarcabile la şuturile succesive ale lui Brandt şi Malen (16). Malen a fost un pic imprecis (27).

Finalul primei reprize a aparţinut echipei olandeze, însă portarul elveţian Gregor Kobel s-a remarcat la şuturile lui Johan Bakayoko (31) şi Til (34).

Borussia a avut prima ocazie după pauză, prin Malen (48), dar PSV a fost mai aproape de gol, prin mexicanul Hirving Lozano (53), care a nimerit bara cu un şut de la 25 de metri. Oaspeţii au continuat să preseze, iar Kobel a respins în corner la şutul lui Teze la colţul scurt (56).

La poarta cealaltă, Benitez a fost la post la lovitura de cap a lui Fullkrug (64).

PSV a trecut pe lângă egalare (71), însă Kobel a avut un reflex salvator la şutul lui Bakayoko la colţul scurt.

Dortmund a marcat în min. 77, prin Fullkrug, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Finalul a fost unul încins, cu oaspeţii alergând după egalare, dar Luuk de Jong (85) nu a reuşit să îl învingă pe Kobel din unghi, Teze a şutat pe lângă (90), iar acelaşi Luuk de Jong (90+4) a ratat ocazia de a trimite meciul în prelungiri.

În loc să fie egalitate, Borussia Dortmund a marcat al doilea gol prin Marco Reus în min. 90+5, după ce Babadi a alunecat şi germanul a scăpat singur cu portarul.

Borussia s-a calificat în sferturi pentru prima oară în ultimii trei ani.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...