Fotbal: Bologna şi Juventus Torino au remizat, în Serie A

Data:

Echipele Bologna şi Juventus Torino au remizat duminică seara, 1-1, într-un meci din etapa a 32-a din Serie A, scrie Agerpres.

Pe Stadio „Renato Dall’Ara”, gazdele au marcat în minutul 10, din penalty, prin Riccardo Orsolini, torinezii egalând în minutul 60 prin Arkadiusz Milik.

Juventus ocupă poziţia a 3-a în clasament, cu 60 de puncte, în timp ce Bologna este pe 8, cu 45 de puncte.

Într-o altă partidă de duminică seara, Fiorentina a zdrobit cu 5-0 pe Sampdoria, „lanterna roşie” a campionatului. Gaetano Castrovilli (45+2), Dodo (62), Alfred Duncan (66), Christian Kouame (76) şi Aleksa Terzic (88) au marcat golurile „violeţilor” care acum sunt pe locul 9, cu 45 de puncte. Sampdoria este ultima, locul 20, cu 17 puncte.

Aşa cum se ştie, Napoli este nevoită să mai aştepte până va intra oficial în posesia titlului de campioană a Italiei, după ce a obţinut doar un rezultat de egalitate pe teren propriu, scor 1-1, în faţa formaţiei Salernitana, duminică.

Cei 55.000 de suporteri prezenţi pe stadionul Diego Maradona au început deja să sărbătorească al treilea titlu din istoria clubului Napoli, după golul marcat de fundaşul Mathias Oliveira în repriza secundă (62). Însă Salernitana a restabilit egalitatea în minutul 84, prin Boulaye Dia, amânând astfel petrecerea gazdelor.

După eşecul suferit de Lazio pe terenul formaţiei Inter Milano (1-1), SSC Napoli avea nevoie de o victorie cu Salernitana pentru a-şi asigura matematic titlul de campioană, cu şase etape înainte de finalul sezonului.

Echipa antrenată de Luciano Spalletti are un avans de 18 puncte faţă de Lazio, ocupanta locului secund, însă Juventus (locul 3), se poate apropia la 17 puncte de lider, în cazul unui succes la Bologna, duminică seară.

Napoli va fi aşadar campioană în următoarea etapă dacă va câştiga meciul de joi cu Udinese, însă poate intra în posesia titlului încă de miercuri, în funcţie de rezultatele obţinute de Lazio şi Juventus.

Rezultate:
Vineri
Lecce – Udinese 1-0
A marcat: Strefezza (62 – penalty).

Spezia – Monza 0-2
Au marcat: Ciurria (21), Augusto (90+3).

Sâmbătă
AS Roma – AC Milan 1-1
Au marcat: Abraham (90+4), respectiv Saelemaekers (90+7).
Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost rezervă la AC Milan.

Torino FC – Atalanta Bergamo 1-2
Au marcat: Sanabria (75), respectiv Zappacosta (34), Zapata (88).

Duminică
Inter Milano – Lazio Roma 3-1
Au marcat: Martinez (78, 90), Gosens (83), respectiv Anderson (30).
Fundaşul Ştefan Radu a fost rezervă la Lazio.

Cremonese – Hellas Verona 1-1
Au marcat: Okereke (9), respectiv Verdi (75).
Fundaşul Vlad Chiricheş a fost rezervă la Cremonese.

SSC Napoli – Salernitana 1-1
Au marcat: Olivera (62), respectiv Dia (84).

Sassuolo – Empoli 2-1
Au marcat: Berardi (82, 90+7 – penalty), respectiv Cambiaghi (11).
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost integralist la Empoli.

Bologna – Juventus Torino 1-1
Au marcat: Riccardo Orsolini (10, penalty), respectiv Arkadiusz Milik (60)

Fiorentina – Sampdoria 5-0
Au marcat: Gaetano Castrovilli (45+2), Dodo (62), Alfred Duncan (66), Christian Kouame (76), Aleksa Terzic (88)

În clasament, lider este Napoli, cu 79 puncte, urmată de Lazio, 61 puncte şi Juventus Torino 60 puncte. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: S-au stabilit semifinalele Europa League

Olympique Marseille o va înfrunta pe Atalanta Bergamo, iar AS Roma o va întâlni pe Bayer Leverkusen, în...

Tenis: Emma Răducanu, în sferturi la Stuttgart

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la...

Fotbal: Echipa lui Răzvan Lucescu a ratat calificarea în semifinalele Europa Conference League

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Europa Conference League la fotbal,...

Baschet feminin: CSM CSU Constanţa, aproape de titlul de campioană

CSM CSU Constanţa a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 88-69 (28-15, 18-28, 15-8, 27-18),...