Fotbal: Belgia poate face o figură frumoasă la EURO 2024, spune De Bruyne

Data:

Belgia poate merge până la capăt la EURO 2024, a declarat fotbalistul Kevin De Bruyne, una din vedetele naţionalei care va fi printre adversarele României la turneul final ce începe vineri în Germania, scrie site-ul radioteleviziunii RTBF, scrie Agerpres.

Întrebat de un ziarist al canalului VTM dacă Belgia poate merge până la capăt la EURO 2024, Kevin De Bruyne a răspuns: „De ce nu. Nu suntem favoriţi, dar nu cred că sunt multe echipe care vor fi bucuroase să joace împotriva noastră, pentru că avem un stil total diferit. (…) Cred că jucăm într-un mod foarte diferit, cu o mulţime de jucători tineri. Poate că suntem şi o ţară ceva mai puţin cunoscută. Aşa că trebuie să abordăm acest turneu foarte relaxat.”

„Trebuie să profiţi de oportunităţi. Un turneu înseamnă să profiţi de moment. Odată ce eşti într-un moment bun, poţi creşte. Dacă profiţi de acest moment ca echipă, se pot întâmpla lucruri speciale”, a mai spus mijlocaşul lui Manchester City.

Altă vedetă a naţionalei Belgiei, Romelu Lukaku, a spus: „Nu cred că trebuie să fim văzuţi ca nişte outsideri. Nu trebuie să vă gândiţi la asta pentru că este o nouă generaţie. Toţi băieţii care sunt aici joacă la un nivel bun. Nu joacă la echipe mici. Băieţii fac o treabă bună.”

„Un Campionat European este întotdeauna plin de surprize”, a adăugat Lukaku.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...