Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Inter Milano, finalista din sezonul trecut, cu 3-2 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe stadionul Metropolitano din Madrid, în manşa secundă a optimilor, în care ibericii s-au impus cu scorul de 2-1 (1-1, 2-1), la capătul prelungirilor, scrie Agerpres.
Atletico, care venea după o serie de rezultate slabe în La Liga, ultimul un eşec cu modesta Cadiz (0-2), pierduse la Milano cu 0-1.
Inter a condus, prin golul marcat de Federico Dimarco (33), dar Antoine Griezmann a egalat la scurt timp (35), iar Memphis Depay (87) a trimis meciul în prelungiri. Portarul român Horaţiu Moldovan a fost rezervă la madrileni în acest meci.
La loviturile de departajare, portarul sloven Jan Oblak a apărat şuturile lui Alexis Sanchez şi Davy Klaassen, iar Lautaro Martinez a trimis peste poartă, în timp ce Memphis Depay, Rodrigo Riquelme şi Angel Correa au transformat pentru echipa antrenată de Diego Simeone, iar Saul Niguez a ratat. Hakan Calhanoglu şi Francesco Acerbi au înscris pentru Inter.
Madrilenii au început foarte bine jocul şi portarul Sommer a fost nevoit să intervină la mingea trimisă cu capul de Savic (4) şi la şutul lui Lino (4).
Oblak s-a remarcat şi el, mai întâi la şutul lui Calhanoglu, iar apoi a reluare lui Dumfries (13).
Portarul lui Inter s-a evidenţiat şi la mingea expediată de Morata (29), iar Lino (31) a ratat de puţin ţinta.
Nerazzurri au deschis scorul în min. 33, când Barella a centrat în faţa porţii, iar Dimarco a reluat în plasă.
Atletico nu a acuzat şocul, replicând aproape instant, prin Antoine Griezmann (35), care a trimis în poartă din întoarcere, după o minge strecurată de Koke printre apărătorii adverşi.
Griezmann a fost aproape de dublă (43), dar conaţionalul său Pavard a blocat salvator şutul său.
Repriza secundă a fost mai puţin spectaculoasă, cele două echipe s-au închis mai bine şi au riscat mai puţin.
Totuşi, Inter a avut o ocazie uriaşă de a tranşa calificarea (76), Lautaro Martinez lansându-l pe contraatac pe Marcus Thuram, care a şutat peste poartă din poziţie favorabilă. O fază identică s-a petrecut în min. 81, când acelaşi Lautaro l-a angajat în adâncime pe Barella, dar mijlocaşul a şutat în braţele portarului sloven Oblak.
Finalul a fost dominat de colchoneros, care au avut mai întâi o bară, prin Depay (85), după care atacantul olandez a reuşit să înscrie (87) şi să trimită meciul în prelungiri.
Prelungirile puteau fi evitate, însă Rodrigo Riquelme, servit perfect de Griezmann (90+3) a ratat incredibil, şutând peste poartă.
În prelungiri, tot Atletico a fost echipa mai periculoasă, dar Sommer a respins şuturile lui Riquelme (97) şi Correa (105+2), înainte ca totul să se decidă la penalty-uri.
Au executat în ordine loviturile de departajare: Hakan Calhanoglu 0-1 (gol), Memphis Depay 1-1 (gol), Alexis Sanchez 1-1 (ratare – a apărat Jan Oblak), Saul Niguez 1-1 (ratare – a apărat Yann Sommer), Davy Klaassen 1-1 (ratare – a apărat Jan Oblak), Rodrigo Riquelme 2-1 (gol), Francesco Acerbi 2-2 (gol), Angel Correa 3-2 (gol), Lautaro Martinez 3-2 (ratare – peste poartă).
Inter venea după 13 victorii consecutive în acest an.
AGERPRES
Un meci tensionat si plin de emotii! Felicitari Atletico Madrid pentru calificarea in sferturile de finala ale Ligii Campionilor! Echipa a dat totul pe teren si a reusit sa invinga o adversara redutabila precum Inter Milano. Sa speram ca acesta va fi un nou inceput pentru Atletico si rezultatele pozitive vor continua sa apara. Avem nevoie de mai multe victorii ca aceasta pentru a ne redobandi locul in topul fotbalului european. Bravo si portarului moldovean Horatiu Moldovan pentru ca face parte din echipa extraordinara a lui Diego Simeone! Forza Atleti!