Fotbal: Argentina a învins Brazilia (1-0) pe Maracana, în preliminariile Cupei Mondiale 2026

Data:

Selecţionata Argentinei, campioana mondială en titre, a învins-o cu scorul de 1-0 pe marea sa rivală Brazilia, marţi seară, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, într-un meci din preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026, scrie Agerpres.

Fundaşul Nicolas Otamendi a înscris golul victoriei „albiceleste”, după ce a trimis balonul cu capul în plasă, în urma unui corner (63).

Brazilia a suferit cu această ocazie prima înfrângere pe teren propriu din istoria sa în preliminariile Cupei Mondiale.

Meciul a început cu o întârziere de 30 de minute, din cauza incidentelor care au avut loc în tribune între suporterii celor două naţionale. Spiritele s-au calmat după intervenţia forţelor de ordine.

Şi pe teren tensiunea a fost una maximă, cu nu mai puţin de zece faulturi braziliene şi trei argentiniene în primele 20 de minute de joc. Până la golul lui Otamendi, brazilienii au fost mai periculoşi şi au avut câteva bune ocazii de a marca, pe care nu au reuşit să le fructifice.

Starul şi căpitanul Argentinei, Lionel Messi, care a cucerit recent pentru a opta oară Balonul de Aur, a fost titular în această partidă, dar nu a ieşit în evidenţă, fiind înlocuit cu un sfert oră înainte de final.

Selecao a încheiat meciul în 10 jucători, după ce Joelinton a văzut cartonaşul roşu (83) la doar câteva minute după intrarea sa în joc (72).

În urma acestei victorii, Argentina a rămas pe prima poziţie în clasamentul grupei unice sud-americane a preliminariilor CM 2026, cu un avans de două puncte faţă de Uruguay, care a învins la rândul său, cu scorul de 3-0, naţionala Boliviei, cu o dublă a atacantului lui FC Liverpool, Darwin Nunez.

În partida de pe stadionul Maracana au evoluat echipele:
Brazilia: Alisson – Emerson Royal, Marquinhos (Nino, 46), Gabriel Magalhaes (Joelinton, 71), Carlos Augusto – Andre, Bruno Guimaraes (Douglas Luiz, 77) – Rodrygo, Raphinha (Endrick, 71), Gabriel Jesus, Gabriel Martinelli (Raphael Veiga, 77). Selecţioner: Fernando Diniz.
Argentina: Dibu Martinez – Nahuel Molina, Cuti Romero, Nicolas Otamendi, Marcos Acuna (Nicolas Tagliafico, 65) – Enzo Fernandez (Leandro Paredes, 69), Alexis Mac Allister, Rodrigo De Paul, Giovani Lo Celso (Nicolas Gonzalez, 69) – Lionel Messi (Angel Di María, 76), Julian Alvarez (Lautaro Martínez, 76). Selecţioner: Lionel Scaloni.

Rezultate:
Peru – Venezuela 1-1
Au marcat: Yoshimar Yotun (17), respectiv Jefferson Savarino (53).

Ecuador – Chile 1-0
A marcat: Angel Mena (21).

Paraguay – Columbia 0-1
A marcat: Rafael Santos Borre (11 – penalty).

Uruguay – Bolivia 3-0
Au marcat: Darwin Nunez (15, 71), Gabriel Villamil (39 – autogol).

Brazilia – Argentina 0-1
A marcat: Nicolas Otamendi (63).

Clasament:
1. Argentina 15 puncte (6 jocuri)
2. Uruguay 13 p (6 j)
3. Columbia 12 p (6 j)
4. Venezuela 9 p (6 j)
5. Ecuador 8 p (6 j)
6. Brazilia 7 p (6 j)
7. Paraguay 5 p (6 j)
8. Chile 5 p (6)
9. Bolivia 3 p (6 j)
10. Peru 2 p (6 j)

Primele şase clasate la finalul preliminariilor se califică direct la CM 2026, în timp ce ocupanta locului al şaptelea va disputa un baraj intercontinental.

Următoarea etapă din această zonă va avea loc în septembrie 2024, când se vor disputa partidele: Argentina – Chile, Brazilia – Ecuador, Uruguay – Paraguay, Peru – Columbia şi Bolivia – Venezuela.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dennis Man (Parma), aproape de un transfer la PSV Eindhoven

Internaţionalul român Dennis Man, jucătorul echipei italiene de fotbal Parma, este pe punctul de a se transfera la...

Modric (AC Milan), întâmpinat de o mulţime de fani în centrul oraşului Milano

Croatul Luka Modric, prezentat oficial fanilor lui AC Milan, luni, cu prilejul unui eveniment la magazinul clubului din...

Paul Pogba a lansat o colecţie de bijuterii la Monte Carlo

Mijlocaşul francez Paul Pogba, care a semnat în iunie un contract pe doi ani cu clubul de fotbal...

Cristiano Ronaldo susţine transferul lui Mason Greenwood la Al-Nassr

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut conducerii actualei sale echipe, Al-Nassr, să încerce să-l recruteze pe mijlocaşul englez...