Fotbal: Antrenorul Brendan Rodgers a revenit pe banca tehnică a lui Celtic Glasgow

Data:

Antrenorul Brendan Rodgers a revenit pe banca tehnică a echipei de fotbal Celtic Glasgow, cu care a semnat un contact pe trei ani, a anunţat luni campioana Scoţiei, citată de Reuters, scrie Agerpres.

Rodgers, demis de formaţia engleză Leicester City în sezonul trecut, a mai pregătit-o pe Celtic în perioada 2016-2019, în care echipa a reuşit trei ani la rând tripla, câştigând campionatul, Cupa Scoţiei şi Cupa Ligii scoţiene.

„Sunt foarte încântat să revin la Celtic (…). Ne-am bucurat de momente extraordinare la Celtic şi acesta va fi din nou obiectivul meu, să jucăm un fotbal bun, să ne asigurăm că avem o echipă pe care noi toţi o urmărim cu plăcere şi, în cele din urmă, să le oferim mai multe succese fanilor noştri”, a declarat tehnicianul în vârstă de 50 de ani pentru site-ul clubului.

Sub conducerea lui Rodgers, Leicester a câştigat pentru prima oară în istoria sa Cupa Angliei, în 2021. Leicester a încheiat pe locul 5 în Premier League în 2020 şi 2021, însă a avut rezultate foarte slabe în stagiunea trecută şi s-a despărţit de nord-irlandez în aprilie. „Vulpile” au retrogradat în cele din urmă în Championship.

Rodgers îl înlocuieşte pe Ange Postecoglou, care o va antrena pe Tottenham Hotspur.

„(…) Noi am luat în considerare mai mulţi candidaţi potenţiali. Numindu-l pe Brendan, suntem încrezători că l-am identificat pe candidatul cel mai potrivit pentru Celtic”, a afirmat unul din oficialii grupării, Michael Nicholson. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...