Fotbal american: Tom Brady revine în NFL. Starul va juca un sezon pentru Tampa Bay Buccaneers

Data:

Superstarul ligii profesioniste de fotbal american Tom Brady a anunţat, duminică, revenirea în NFL la o lună şi jumătate de la anunţul retragerii sale, la vârsta de 44 de ani, urmând să joace în sezonul viitor alături de echipa sa Tampa Bay Buccaneers, informează AFP, citată de Agerpres.

„În aceste două luni, am realizat că locul meu este mereu pe teren şi nu în tribune. Dar va veni şi acel moment. Însă nu acum”, a scris pe Twitter cel mai bun quarterback din istorie, septuplu câştigător al Super Bowl-ului.

„Îmi iubesc coechipierii, îmi iubesc familia care mă susţine. Fără ei, nimic din toate astea nu ar fi posibile. Eu revin pentru al 23-lea meu sezon la Tampa. Avem o treabă de încheiat”, a adăugat Brady, care nu a stat prea mult pe gânduri pentru a reveni asupra deciziei de retragere.

Tom Brady, quarterback-ul echipei Tampa Bay Buccaneers, anunţase la începutul lunii februarie că a decis să-şi încheie cariera competiţională.

În cariera sa, desfăşurată la doar două cluburi, New England Patriots (2000-2019) şi Tampa Bay Buccaneers (din 2020), Tom Brady a jucat de zece ori finala NFL, Super Bowl, şi a cucerit de şapte ori trofeul, dintre care de şase ori cu Patriots. El a devenit jucătorul cu cele mai multe titluri din istoria NFL, cu două mai multe decât Charles Haley (5). De cinci ori, Brady a fost desemnat MVP-ul Super Bowl-ului şi de trei ori MVP-ul sezonului regular.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...