Fotbal: Al patrulea succes consecutiv pe teren propriu obţinut de Bologna în Serie A

Data:

Echipa Bologna a obţinut a patra victorie consecutivă pe teren propriu în campionatul de fotbal al Italiei, impunându-se cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Torino FC, luni seară, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a a sezonului, scrie Agerpres.

Gazdele au deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara în minutul 56, prin Giovanni Fabbian, iar apoi şi-au majorat avantajul graţie reuşitei lui Joshua Zirkzee din timpul adiţional (90+1).

Portarul român Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC în acest joc.

În urma acestui succes, Bologna a urcat pe poziţia a şasea în clasament, la egalitate de puncte (21) cu AS Roma (locul 5), în timp ce Torino FC a coborât un loc şi se află acum pe 12, cu 16 puncte.

Într-o altă partidă disputată luni în Serie A, Hellas Verona (locul 19) a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Lecce (locul 13). Au marcat: Cyril Ngonge (41) şi Milan Duric (77) pentru gazde, respectiv Remi Oudin (30) şi Joan Gonzalez (69).

Sâmbătă şi duminică, în prima ligă italiană au fost consemnate următoarele rezultate:


Sâmbătă
Salernitana – Lazio Roma 2-1
Au marcat: Kastanos (55), Candreva (66), respectiv Immobile (43 – penalty).

Atalanta Bergamo – SSC Napoli 1-2
Au marcat: Lookman (53), respectiv Kvaratselia (44), Elmas (79).

AC Milan – Fiorentina 1-0
A marcat: Theo Hernandez (45+2 – penalty).

Sâmbătă
Cagliari – Monza 1-1
Au marcat: Dossena (10), respectiv Maric (61).

Empoli – Sassuolo 3-4
Au marcat: Caputo (4 – penalty), Fazzini (30), Kovalenko (86), respectiv Pinamonti (12), Henrique (22), Berardi (66 – penalty, 90+2).
Răzvan Marin a fost rezervă la Empoli, în timp ce Daniel Boloca a fost integralist la Sassuolo.

Frosinone – Genoa 2-1
Au marcat: Soule (34), Monterisi (90+4), respectiv Malinovski (39).
Radu Drăguşin şi George Puşcaş au fost integralişti la Genoa.

AS Roma – Udinese 3-1
Au marcat: Mancini (20), Dybala (81), El Shaarawy (90), respectiv Thauvin (57).

Juventus Torino – Inter Milano 1-1
Au marcat: Vlahovic (27), respectiv Lautaro Martinez (33).

Clasament:


1. Inter Milano 32 puncte
2. Juventus Torino 30
3. AC Milan 26
4. SSC Napoli 24
5. AS Roma 21
6. Fiorentina 20
7. Bologna 18
….
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...