Fotbal: Acord între UEFA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru monitorizarea mulţimilor de suporteri

Data:

UEFA şi-a unit forţele cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru a îmbunătăţi gestionarea mulţimilor de suporteri, pentru a monitoriza efectul prezenţei terenurilor de fotbal asupra vieţii locale şi a îmbunătăţi impactul fotbalului asupra mediului, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Încheiat până la 31 decembrie 2025, acordul semnat luni ar trebui să permită introducerea „inovaţiei spaţiale în competiţiile de fotbal profesionist”, au explicat cele două instituţii, reunite luni la o conferinţă la Lausanne, în comunicatele de presă respective.

La un an de la fiasco-ul finalei Ligii Campionilor de pe Stade de France, utilizarea datelor satelitare poate face posibilă în special „monitorizarea mulţimilor din spaţiu” şi identificarea blocajelor din jurul stadioanelor, a menţionat ESA.

UEFA va putea astfel „accesa istoricul” acestor date referitoare la anumite locaţii, iar sateliţii de telecomunicaţii vor putea „sprijini reţelele de comunicaţii terestre supraîncărcate atunci când mulţimile se adună pentru a viziona meciuri”.

Tehnologia spaţială poate ajuta, de asemenea, UEFA „să identifice beneficiile pe care un stadion de fotbal le aduce comunităţilor locale”, combinând imagini din satelit cu date socio-economice, meteorologice şi de sănătate pentru a le pune la dispoziţie tuturor celor 55 de federaţii europene .

Cele două instituţii promit să exploreze „potenţialul acestor tehnologii de îmbunătăţire a soluţiilor sociale şi de mediu” în fotbalul european, un subiect crucial într-un moment în care impactul economic şi ecologic al sportului la nivel înalt stârneşte din ce în ce mai multe întrebări. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...