Fotbal: A patra victorie consecutivă pentru Manchester United în Premier League

Data:

Echipa Manchester United a obţinut a patra sa victorie consecutivă în campionatul de fotbal al Angliei, impunându-se cu scorul de 2-1 pe terenul formaţiei Luton Town, duminică seara, într-o partidă din etapa a 25-a a sezonului, scrie Agerpres.

Toate cele trei goluri ale întâlnirii de pe stadionul Kenilworth Road au fost marcate în primul sfert de oră de joc. Atacantul danez Rasmus Hojlund a reuşit o dublă pentru United, în minutele 1 şi 7, gazdele reducând din handicap prin Carlton Morris, în minutul 7.

În urma acestei victorii, Manchester United a rămas pe locul al şaselea în clasament, dar s-a apropiat la trei puncte de Tottenham Hotspur (locul 5), învinsă pe teren propriu de Wolverhampton (scor 1-2), sâmbătă.

Elevii antrenorului Erik ten Hag sunt neînvinşi de şapte meciuri (şase victorii şi un egal cu Tottenham), în toate competiţiile.

În cele patru succese consecutive din Premier League, jucătorii lui United au reuşit să marcheze unsprezece goluri.

Tot duminică, Brighton, ocupanta locului 7 în clasament, a „pedepsit” o altă nouă promovată, Sheffield United, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 5-0, după dintre reuşite aparţinându-i lui Simon Adingra, proaspăt campion al Africii cu selecţionata Cote d’Ivoire.

Rezultate:


Sâmbătă
Brentford – FC Liverpool 1-4
Au marcat: Toney (75), respectiv Darwin Nunez (35), Alexis Mac Allister (55), Salah (68), Gakpo (86).

Burnley – Arsenal Londra 0-5
Au marcat: Odegaard (4), Saka (41 – penalty, 47), Trossard (66), Havertz (78).

Fulham – Aston Villa 1-2
Au marcat: Rodrigo Muniz Carvalho (63), respectiv Watkins (22, 56).

Tottenham Hotspur – Wolverhampton 1-2
Au marcat: Kulusevski (46), respectiv Joao Gomes da Silva (42, 63).
Fundaşul Radu Drăguşin a fost rezervă la Tottenham.

Newcastle – Bournemeouth 2-2
Au marcat: Anthony Gordon (58 – penalty), Ritchie (90+2), respectiv Solanke (51), Semenyo (69).

Nottingham Forest – West Ham United 2-0
Au marcat: Awoniyi (45+5), Hudson-Odoi (90+4).

Manchester City – Chelsa Londra 1-1
Au marcat: Rodri (83), respectiv Sterling (42).

Duminică
Sheffield United – Brighton 0-5
Au marcat: Buonanotte (20), Welbeck (24), Jack Robinson (75 – autogol), Adingra (78, 86).

Luton Town – Manchester United 1-2
Au marcat: Carlton Morris (14), respectiv Hojlund (1, 7).

Luni se dispută partida Everton – Crystal Palace.

Clasament:


1. FC Liverpool 57 puncte
2. Arsenal Londra 55
3. Manchester City 53
4. Aston Villa 49
5. Tottenham Hotspur 47
6. Manchester United 44
7. Brighton 38
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...