Fostul antrenor al echipei Real Madrid şi al naţionalei Spaniei, Vicente del Bosque, se va alătura clubului madrilen în calitate de consilier al preşedintelui, fără remuneraţie, dacă omul de afaceri Enrique Riquelme va fi ales preşedinte pe data de 7 iunie, conform unui comunicat emis vineri de staff-ului de campanie, relatează EFE.
Cooptarea în conducerea clubului a antrenorului care a condus Spania la titlurile de campioană mondială şi europeană în 2010, respectiv 2012, după ce a fost atât jucător, cât şi manager la Real Madrid, „este concepută ca un rol consultativ de nivel înalt, conceput pentru a valorifica experienţa, cunoştinţele şi viziunea sa asupra lui Real Madrid şi pe care îl va îndeplini cu libertatea şi flexibilitatea specifice cuiva de statura sa”, se arată în comunicat.
Staff-ul de campanie a mai subliniat că Vicente del Bosque, câştigător a două Ligi ale Campionilor ca antrenor al lui Real Madrid, este una dintre cele mai admirate şi respectate figuri din istoria clubului şi reprezintă valorile care au definit Real Madrid de-a lungul istoriei sale.
Alegerile vor avea loc pe 7 iunie, iar omul de afaceri Enrique Riquelme este contracandidatul lui Florentino Perez, actualul preşedinte, la conducerea clubului madrilen.
AGERPRES



![[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale](https://sportalert.ro/wp-content/uploads/2026/07/WhatsApp-Image-2026-07-07-at-12.37.01-324x160.jpeg)