Fostul preşedinte al Federaţiei spaniole, Luis Rubiales, condamnat la amendă pentru agresiune sexuală

Data:

Fostul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal, Luis Rubiales, a fost condamnat, joi, la o amendă de 10.800 de euro pentru agresiune sexuală, după ce a fost acuzat că a sărutat-o pe gură fără acord pe jucătoarea Jenni Hermoso, după finala Cupei Mondiale din 2023, informează AFP.

Rubiales, împotriva căruia parchetul ceruse în doi ani şi jumătate de închisoare, a fost în schimb absolvit de acuzaţia că ar fi făcut presiuni pentru a pune capăt scandalului, la fel ca şi ceilalţi trei acuzaţi, fostul selecţioner al naţionalei feminine Jorge Vilda şi doi foşti responsabili din cadrul RFEF, Ruben Rivera şi Albert Luque. Aceştia erau judecaţi doar pentru aceste fapte.

Tribunalul de Audienţă naţională „l-a condamnat pe fostul preşedinte al Federaţiei regale spaniole de fotbal (RFEF), Luis Rubiales, la 18 luni de amendă, cu un tarif zilnic de 20 de euro, pentru delictul de agresiune sexuală”, conform unui comunicat al instanţei.

Procesul a început pe 3 februarie, la Audienţa naţională din San Fernando de Henares, în apropiere de Madrid.

Audiată în prima zi, internaţionala spaniolă Jenni Hermoso a reafirmat că niciodată nu şi-a dat acordul pentru a fi sărutată de Rubiales pe buze, la ceremonia de premiere a Cupei Mondiale din 20 august 2023, de la Sydney, când Spania a câştigat trofeul după o finală cu Anglia.

Parchetul a cerut doi ani şi jumătate de închisoare pentru Rubiales, un an pentru agresiune sexuală şi un an şi jumătate pentru coerciţie.

Procuroarea Marta Durantez Gil a asigurat că nu există ”nicio îndoială” asupra faptului că este vorba de un sărut cu forţa.

De partea cealaltă, avocatul lui Rubiales a cerut încetarea urmăririi în justiţie a clientului său, dezminţind pe rând ”un comportament care să constituie agresiune sexuală” şi orice ”constrângere” sau intimidare la adresa jucătoarei.

În timpul audierii sale, Luis Rubiales, care a condus RFEF din mai 2018 până la momentul incidentului, a rămas fidel poziţiei sale, declarându-se ”absolut sigur” că Jenni Hermoso şi-a dat acordul să o sărute pe buze.

Un expert în cititul pe buze, angajat de apărare, a apreciat că Rubiales a solicitat consimţământul fotbalistei, dar a precizat că nu este în măsură să spună dacă Hermoso a răspuns.

Jenni Hermoso a declarat că s-a simţit ”nerespectată ca femeie”.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

PSG, califcată în optimile Cupei Mondiale a Cluburilor, după 2-0 cu Seattle Sounders

Echipa franceză de fotbal Paris Saint-Germain, câştigătoarea ultimei ediţii a Ligii Campionilor, a învins cu scorul de 2-0...

Mbappe se antrenează la sală, Real Madrid se pregăteşte pentru meciul cu Salzburg de la Cupa Mondială a Cluburilor

Francezul Kylian Mbappe, atacantul-vedetă al echipei de fotbal Real Madrid, s-a antrenat luni în sala de forţă şi...

NBA – LeBron James a revenit la antrenamente după accidentare

LeBron James, superstarul ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), s-a antrenat pentru prima oară după accidentarea a genunchiul...

Donnarumma, încântat să-l întâlnească pe fostul său coechipier Lionel Messi, la Mondialul cluburilor

Italianul Gianluigi Donnarumma, portarul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a afirmat că este încântat să-l întâlnească pe argentinianul...