Fostul ministru australian de interne insistă ca Novak Djokovic să nu poată juca la Australian Open

Data:

Karen Andrews, fost ministru al afacerilor interne, deputat al opoziţiei în prezent, susţine menţinerea interdicţiei pentru ca Novak Djokovic să nu poată juca la Australian Open în 2023, în pofida relaxării restricţiilor privind pandemia de coronavirus, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În ianuarie, Djokovic a fost deportat din Australia, unde urma să participe la primul Grand Slam al anului, din cauză că a refuzat să se vaccineze. Fostul număr unu mondial este interzis în Australia până în 2025, dar actualul guvern poate ridica interdicţia de viză pe trei ani.

În luna iulie, Australia a renunţat la regula care impune călătorilor străini să furnizeze dovezi privind vaccinarea contra Covid-19, iar campionul sârb aşteapă noutăţi pozitive în tentativa de a juca anul viitor la Melbourne.

Andrews susţine însă că modificare regulii nu ar trebuie să aibă influenţă în cazul lui Djokovic şi că intrarea lui în ţară ar fi ”o palmă în faţă pentru acei oameni din Australia care au făcut ceea ce trebuie şi s-au vaccinat. De ce ar trebui lui Novak Djokovic să i se permită să intre înapoi în ţară pur şi simplu pentru că este un jucător de tenis de nivel înalt cu multe milioane de dolari? Nu ar trebui să fie doar o regulă pentru (el) şi altă regulă pentru toţi ceilalţi”.

Djokovic, de nouă ori campion la Australian Open, nu a putut să călătorească la New York pentru US Open deoarece nu a fost vaccinat, dar el a spus că nu regretă că a ratat două dintre cele patru turnee de Grand Slam ale anului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...