Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost ales preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic

Data:

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost ales, vineri, preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic, în cadrul Adunării Generale care a avut loc la sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Novak a fost a primit 20 de voturi în turul doi de scrutin, iar contracandidatul său, Ciprian Anton, a fost ales de 16 reprezentanţi ai cluburilor.

În primul tur al alegerilor, Ciprian Anton fusese votat de 16 reprezentanţi ai cluburilor, Eduard Novak de 14, iar Irina Văcărean primise 6 voturi.

La Adunarea Generale au fost prezente 36 cluburi din cele 38 cu drept de vot.

În funcţiile de vicepreşedinţi ai Comitetului Naţional Paralimpic au fost aleşi Florin Cojoc şi Claudiu Miu. Au mai candidat pentru acest post Octavian Lăpădatu şi Ionuţ Preda.

În vârstă de 48 de ani, Eduard Novak a fost până anul trecut singurul campion paralimpic din istoria României, medalie obţinută la ciclism la Londra în 2012. El mai are în palmares alte trei medalii, de argint la Beijing 2008, Londra 2012 şi Tokyo 2020.

Fost ministru al Sportului între 2020 şi 2023, Novak a candidat fără succes la alegerile parlamentare din 2024 la Camera Deputaţilor din partea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

Britanica Sally Wood Lamont a demisionat în ianuarie din funcţia de preşedinte al CNP, pe care o deţinea din 2009.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...

Antrenorul Mikel Arteta, ‘îngrijorat’ pentru accidentarea musculară a lui Gyokeres (Arsenal)

Antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, s-a declarat, luni, "îngrijorat" după accidentarea musculară suferită în weekend-ul trecut de...

Marius Copil şi-a anunţat retragerea din activitate

Marius Copil (35 ani) şi-a anunţat, marţi, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. ''După...