Fostul mare jucător francez Franck Ribery a obţinut licenţa de antrenor

Data:

Franck Ribery, fostul mare fotbalist al naţionalei Franţei, cu care a fost vicecampion mondial în 2006, se îndreaptă spre o carieră de antrenor, el obţinând licenţa UEFA A la prestigiosul centru tehnic de la Coverciano, în Italia, informează L’Equipe.

Franck Ribery, în vârstă de 41 de ani, cu 81 de selecţii şi 16 goluri pentru Franţa, a agăţat ghetele în cui în octombrie 2022, ultima sa echipă fiind gruparea italiană Salernitana, unde a fost antrenor secund la sfârşitul sezonului trecut.

O legendă a lui Bayern Munchen şi fost căpitan al Fiorentinei, Ribery s-a înscris în urmă cu mai bine de un an la cursurile de la Coverciano, pe care le-a absolvit în această săptămână.

Printre cei care au mai obţinut acum licenţa UEFA A la Coverciano se află slovenul Samir Handanovic, fost portar al lui Inter Milano, şi foştii internaţionali italieni Alessandro Diamanti şi Domenico Criscito. Printre cei care au avut note în cadrul acestei promoţii este Gianmarco Pioli, fiul lui Stefano Pioli, fost antrenor al lui AC Milan şi fost membru al staffului acestuia.

În Italia, posesorii licenţei UEFA A pot antrena până în Serie C, divizia a treia, sau pot pregăti echipe de juniori până la Primavera sau echipe feminine.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...