Fostul mare atacant italian Gianluca Vialli a decedat la 58 de ani

Data:

Fostul mare atacant italian Gianluca Vialli a încetat din viaţă la vârsta de 58 de ani, bolnav de cancer, a anunţat clubul de fotbal Sampdoria Genova, citat de Reuters și Agerpres.

Vialli, care a avut o carieră frumoasă la Sampdoria, Juventus şi Chelsea, adunând 59 de selecţii la naţionala Italiei, a fost diagnosticat în 2017 cu cancer pancreatic. A fost declarat în remisie un an mai târziu, dar boala a revenit.

”Ştiu că probabil nu voi muri de bătrâneţe, sper să trăiesc cât mai mult, însă mă simt mai fragil ca înainte”, a mărturisit Vialli într-un documentar Netflix difuzat în martie 2022.

El a descris cancerul ca un ”partener de călătorie” care speră că la un moment dat îl va lăsa în pace.

”Boala te poate învăţa mult despre cine eşti şi te poate împinge dincolo de felul artificial în care trăim”, a mai spus Vialli.

Fostul atacant a fost nevoit să renunţe la rolul său de şef de delegaţie al naţionalei de fotbal a Italiei luna trecută, spunând că trebuie să se concentreze pentru a depăşi noua fază a bolii sale.

La Squadra Azzurra, Vialli a lucrat cu selecţionerul Roberto Mancini, un prieten de o viaţă şi partener în atacul echipei Sampdoria, unde erau cunoscuţi drept ”gemenii golului”.

Vialli şi Mancini au condus echipa Italiei la câştigarea EURO 2020, cucerind în 2021 trofeul pe Wembley, unde în urmă cu 29 de ani Sampdoria pierduse finala Cupei Campionilor Europeni în faţa Barcelonei.

Ca jucători, cei doi au câştigat titlul în Serie A (1991) şi Cupa Cupelor (1990).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedri (FC Barcelona) a revenit la antrenamente după accidentarea din urmă cu o lună

Mijlocaşul Pedro Gonzalez "Pedri", indisponibil după ce a suferit o accidentare în urmă cu o lună pe Santiago...

Oscar Piastri (McLaren) spune că nu îl va ajuta pe coechipierul Lando Norris să câştige titlul mondial

Pilotul australian de Formula 1 Oscar Piastri a spus că subiectul referitor la sprijinul pe care i l-ar...

Mbappe, al patrulea jucător al lui Real Madrid ce marchează patru goluri într-un meci de Liga Campionilor

Kylian Mbappe este al patrulea fotbalist al lui Real Madrid care marchează patru goluri într-un meci de Liga...

Lautaro Martinez a fost ‘furios’ pe Chivu după ce a fost înlocuit, crede o legendă a lui Inter

Lautaro Martinez cu siguranţă nu a fost încântat să fie înlocuit în meciul din deplasare de miercuri cu...