Formula 1 a lansat un campionat feminin care va debuta anul viitor cu cinci echipe

Data:

Formula 1 a anunţat lansarea unei competiţii feminine de monoposturi, care va debuta în 2023 cu participarea a cinci echipe şi care va permite pregătirea tinerelor pilot pentru cursele cu motor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Noul campionat, denumit F1 Academy, va strânge la start cinci echipe de la concurentele actuale din Formula 2 şi Formula 3. Fiecare echipă va dispune de trei monoposturi, astfel că pe grila de start se vor alinia 15 piloţi femei, a precizat Formula One într-un comunicat.

Femeile pilot vor trebui să vină cu o finanţare de 150.000 euro, sumă pe care o va furniza şi Formula 1, iar echipele participante vor contribui cu restul fondurilor pentru strângerea bugetului total de 2,25 milioane euro.

Sezonul inaugural din 2023 va include şapte etape, cu câte trei curse fiecare, dintre care una va fi susţinută financiar integral de F1, la care se adaugă 15 zile de teste oficiale.

Competiţia F1 Academy, organizată de Bruno Michel, directorul executiv al campionatelor F2 şi F3, va pune la dispoziţie şasiuri Tatuus T421, un motor de 165 cai putere şi pneuri de la Pirelli, furnizorul oficial al Formulei 1.

”Toată lumea ar trebui să aibă ocazia să-şi urmeze visul şi să îşi atingă potenţialul şi Formula 1 vrea să ne asigure că facem tot ce putem pentru a crea o mai mare diversitate şi trasee către acest sport incredibil. De aceea sunt încântat să anunţ că F1 Academy va oferi tinerelor pilot cele mai bune şanse de a-şi îndeplini ambiţiile printr-un program cuprinzător care le susţine cariera în curse şi le oferă tot ce au nevoie pentru a ajunge în F3 şi sperăm chiar în F2, iar apoi pe culmea Formulei 1”, a spus Stefano Domenicali, director excutiv al F1 într-un comunicat.

Lansarea F1 Academy intervine după ce un alt campionat exclusiv feminin, W Series, care a debutat în 2019, s-a confruntat în acest an cu mari probleme financiare, iar ultimele trei curse ale sezonului 2022, de luna trecută, au fost anulate. Organizatorii W Series au promis că acest campionat se va relua anul viitor.

”F1 Academy ar completa seria W oferind o rută suplimentară pentru următoarea generaţie de tinere pilot”, se precizează în comunicatul F1.

Italianca Lella Lombardi este singura femeie pilot care a concurat în Formula 1, între 1974 şi 1976, reuşind să termine şase curse, iar cea mai bună performanţă a fost un loc şase în Marele Premiu al Spaniei din 1975.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...