Formula 1 a atras anul trecut aproape 90 de milioane de fani noi

Data:

Campionatul Mondial de Formula 1 a reuşit să atragă aproape 90 de milioane de fani noi în cursul anului trecut, China înregistrând cea mai mare creştere procentuală după revenirea acestei competiţii la Shanghai, în urma pandemiei de Covid-19, potrivit datelor publicate miercuri de Nielsen Sports, informează Reuters.

China a figurat anul trecut în calendarul Formulei 1 pentru prima dată din 2019, iar circuitul de la Shanghai va găzdui în acest weekend cel de-al doilea Mare Premiu al sezonului, chiar dacă nu mai există niciun pilot chinez pe grilă.

Zhou Guanyu, care a concurat anul trecut în Marele Circ, este acum doar rezervă la Ferrari, după ce şi-a pierdut locul de titular la Sauber.

Nielsen Sports a estimat numărul global de fani ai Formulei 1 la 826,5 milioane, cu 12% mai mult decât în 2023 şi cu o creştere de 39% a fanilor în China, în ultimele 12 luni.

Statele Unite, o piaţă cheie în creştere, cu trei Grand Prix-uri organizate pe teritoriul său, a înregistrat o expansiune de 10,5%. Canada (+31,5%), Argentina şi Arabia Saudită (ambele +25,5%) au avut la rândul lor creşteri semnificative.

Cifrele argentiniene sunt şi un rezultat al faptului că Franco Colapinto a devenit anul trecut primul pilot al din Argentina prezent pe grilă începând din 2001, după ce l-a înlocuit pe americanul Logan Sargeant la echipa Williams.

Colapinto, în vârstă de 21 de ani, este acum rezervă la Alpine, echipă deţinută de grupul Renault, la care speră să obţină pe viitor un loc de pilot principal, poziţia debutantului australian Jack Doohan fiind considerată în pericol.

Sezonul 2025, cel de-al 75-lea din istoria Formulei 1, a avut deja un început puternic, cu o afluenţă oficială totală la etapa inaugurală, Marele Premiu al Australiei, care a ajuns la un record de 465.498 de spectatori.

Acest total este cu peste 13.000 de spectatori mai mare decât în 2024, iar cursa de la Melbourne a atras, de asemenea, o audienţă TV mai mare cu 22% decât în anul precedent.

Nielsen a precizat totodată că prezenţa digitală a Formulei 1 a continuat să crească, momentele importante de pe YouTube atrăgând 233 de milioane de vizualizări suplimentare.

„Creşterea Formulei 1 reflectă atractivitatea sa globală tot mai mare” a declarat directorul general global al Nielsen Sports, Jon Stainer.

„Cu un sezon mai competitiv în 2024 şi pieţe-cheie precum SUA, China şi Brazilia care înregistrează creşteri ale numărului fanilor de la an la an, Formula 1 continuă să-şi consolideze poziţia ca sport cu adevărat global”, a adăugat Stainer.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor – Atletico Madrid i-a adus un omagiu lui Diego Jota pe stadionul Anfield

Atletico Madrid i-a adus un omagiu lui Diogo Jota, fostul său jucător, care a decedat într-un accident rutier...

Jose Mourinho va fi noul antrenor al echipei Benfica Lisabona, anunţă televiziunea portugheză

Clubul portughez Benfica Lisabona îl va numi pe Jose Mourinho în funcţia de antrenor principal, după demiterea lui...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Seul (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de...

Florin Prunea – Dacă România învinge Austria, joacă pentru locul doi în grupă cu Bosnia

Fostul internaţional Florin Prunea a afirmat, miercuri, la stadionul Arcul de Triumf, că echipa naţională de fotbal a...