Focuri de artificii la Sassuolo, la debutul primei femei arbitru în Serie A

Data:

Debutul primei femei arbitru din istoria Serie A, Maria Sole Ferrieri Caputi, fost marcat cu focuri de artificii la Sassuolo, unde echipa locală a învins Salernitana (5-0), într-un meci din cadrul etapei a opta a ligii italiene de fotbal, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Eroina zile, în vârstă de 31 ai, s-a remarcat printr-un arbitraj sigur şi decis, cum s-a întâmplat la penalty-ul acordat lui Sassuolo după o intervenţie întârziată a unui fundaş al echipei oaspete. Decizia a fost contestată de câţiva jucători, dar a fost confimată de VAR, iar Andrea Pinamonti a marcat al doilea gol al lui Sassuolo (39).

În acest meci relativ liniştit, Ferrieri Caputi a arătat două cartonaşe galbene, câte unul pentru fiecare echipă.

Promovată în elita arbitrilor italieni în luna iulie, Ferrieri Caputi a dirijat deja 23 meciuri în Serie C, anul trecut, trei partide în Serie B şi două în Cupa Italiei.

La Mondialul 2022 din Qatar (20 noiembrie-18 decembrie), trei femei, franţuzoaica Stephanie Frappart, rwandeza Salima Mukansanga şi japoneza Yoshimi Yamashita, fac parte din lotul de 36 arbitri de centru.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...