Florin Tănase (FCSB) – Nu meritam nici măcar un egal cu Manchester United

Data:

Jucătorul Florin Tănase consideră că echipa de fotbal nu merita nici măcar un rezultat de egalitate în partida cu Manchester United, din ultima etapă a Europa League, câştigată de englezi, joi seara, la Bucureşti cu scorul de 2-0.

El a condamnat totodată sistemul de joc al echipei sale cu cinci fundaşi, considerat a fi ineficient în partida de pe Arena Naţională.

„Ştiam că vom întâlni o echipă foarte mare, că vom întâlni jucători foarte buni. Din păcate, nu am reuşit să obţinem un scor foarte bun. Am simţit că se poate, dar am jucat prea jos, nu am pus presiune pe ei. Ca să câştigi trebuie să pui presiune pe adversar, ca poate greşeşte. Dacă nu pui presiune, nu reuşeşti. Când sunt doar doi jucători în faţă e greu să recuperezi mingea şi să produci ceva. Am încasat primul gol în urma unei faze fixe, trebuia să fim mai atenţi. Putea să intre şi la noi, dar nu meritam, trebuie să fim corecţi. Nu meritam nici măcar un egal. Dacă am fi jucat ceea ce ştiam noi până acum, în sistemul pe care îl ştiam noi, poate că am fi avut mai multe şanse. Vom vedea pe cine vom întâlni în baraj. E clar că nu vom avea un meci uşor nici cu PAOK, chiar dacă ne-am întâlnit cu ei, îi ştim, sunt o echipă foarte mare”, a spus Tănase la DigiSport.

„Acum jucăm împotriva CFR-ului, trebuie să facem un meci bun şi să câştigăm. Jucăm în faţa propriilor suporteri, care au fost minunaţi în seara asta şi duminică sperăm să îi răsplătim”, a mai spus jucătorul echipei bucureştene.

FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a competiţiei de fotbal Europa League, astfel că echipa bucureşteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală.

Primele opt clasate s-au calificat direct în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi. Tragerea la sorţi a acestui play-off va avea loc vineri, la Nyon, la ora 14:00 (ora României).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...