Florin Tănase (FCSB) – Calificarea se joacă încă, dar suntem încrezători

Data:

Jucătorul Florin Tănase a afirmat la finalul partidei cu PAOK Salonic, din prima manşă a play-off-ului pentru optimile Europa League, câştigată de FCSB cu 2-1, că formaţia sa are prima şansă la calificare, după ce a demonstrat că poate juca de la egal la egal cu oricine.

„Este o seară bună pentru noi, o primă repriză câştigată de noi. Avem avantaj, am făcut un meci bun zic eu şi am luat un avantaj bun pentru returul de la Bucureşti. Calificarea se joacă încă, dar suntem încrezători. Meciul acesta a fost diferit faţă de primul (1-0 pentru FCSB în octombrie, n. red.), mai bun pentru noi. Îi ştim pe cei de la PAOK, au jucători foarte buni, cu un antrenor care ştie să îi facă să joace, dar am demonstrat că suntem o echipă valoroasă. Simt că putem să ne batem cu oricine de la egal la egal. Am demonstrat-o, nu o dată, dar acum trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să fim la fel de umili”, a spus Tănase la DigiSport.

„Returul va fi incredibil, aşteptăm 50.000 de oameni să fie alături de noi, să ne susţină din primul minut. Nu va fi un meci uşor, pentru că i-am simţit, dar cu ajutorul fanilor noştri putem să ne facem jocul uşor”, a mai spus jucătorul echipei FCSB.

FCSB a învins-o pe PAOK Salonic cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile Europa League la fotbal.

După ce FCSB a învins-o pe echipa antrenată de Răzvan Lucescu pe 3 octombrie, în faza principală a competiţiei, cu 1-0, campioana României a obţinut o nouă victorie mare la Salonic, luând o opţiune pentru optimile de finală.

Campioana Greciei a deschis scorul prin Mbwana Samatta (21), dar FCSB a întors scorul după pauză, prin doi jucători inspirat introduşi la pauză, Andrei Gheorghiţă (50) şi Joyskim Dawa (60), în condiţiile în care PAOK a jucat în zece oameni.

Manşa secundă se va disputa la Bucureşti, pe 20 februarie.

Câştigătoarea dintre FCSB şi PAOK va juca în optimi cu Olympique Lyon.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...