Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, Florentin Pera, a declarat că nu ştie când România s-a mai confruntat cu atâtea probeleme de lot înaintea unui turneu final, potrivit Agerpres.
El a afirmat că pe lângă jucătoarele accidentate a fost nevoit să alcătuiască lotul pentru Campionatul European – EHF EURO 2022, care va avea loc în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, respectând regula federaţiei internaţionale care nu acceptă prezenţa jucătoarelor care nu s-au vaccinat anti-Covid.
„Sunt foarte multe absenţe. Nu ştiu când România s-a mai confruntat cu asemenea probleme. Îmi pare rău de situaţie, sunt independente de mine, de echipă. Asta este, nu trebuie să ne plângem, trebuie să facem tot ce ţine de noi să avem o gândire pozitivă, să avem atitudine, să ne mobilizăm şi să depăşim aceste probleme. Nu trebuie să ne uităm în spate, trebuie să privim numai înainte, să facem o pregătire bună, să facem o atmosferă bună, să arătăm ca o echipa unită şi să dăm totul pe teren la fiecare meci. Şi eu ca antrenor mi-aş fi dorit să am cele mai bune jucătoare în acest moment, însă sunt lucruri care chiar nu ţin de noi. Fetele nu au vrut să se vaccineze multe dintre ele, este opţiunea lor, nu trebuie condamnate. Până la urmă e un lucru care nu ţine de partea sportivă. Încerc să le încurajez pe fete, să uităm toate problemele acesta, să ne focusăm doar pe pregătire şi pe formarea unei echipe care să lupte la acest European pentru toţi suporterii noştri”, a declarat selecţionerul.
Florin Pera consideră că naţionala României are o grupă dificilă la acest turneu final, având în vedere că va întâlni Franţa, Olanda şi Macedonia de Nord.
„Într-adevăr, este o grupă foarte dificilă, primul nostru joc este foarte important, cu Olanda, o echipă care an de an a fost între cele mai bune la turneele finale, o echipă care se luptă la medalii şi are ca obiective să ajungă în top 3. Însă asta nu face decât să ne motiveze. Franţa este campioană olimpică, o echipă extrem de valoroasă, iar Macedonia, echipa gazdă, care beneficiază de terenul propriu. Eu am încredere în echipă, avem jucătoare valoroase, chiar dacă problemele în formarea lotului s-au intensificat parcă de la zi la zi. Pe lângă cele patru accidentate iniţial au mai apărut şi alte probleme. Crina Pintea este o jucătoare care la momentul acesta este sub semnul întrebării. Nu ştim în ce măsură va putea veni la Campionatul European. Ar reprezenta o pierdere mare, ţinând cont de faptul că are experienţă şi are un rol important şi în faza de apărare, nu numai în atac. Dacă va ieşi şi Crina vor fi probleme destul de mari. Ieri am avut emoţii şi în privinţa Sorinei Tîrcă (Grozav), este puţin răcită, însă am înţeles că este totul în regulă. Sunt practic şase jucătoare accidentate, nu mai punem la socoteală şi jucătoarele care nu s-au vaccinat. Sigur este dreptul fiecăreia şi am întâmpinat foarte multe dificultăţi în formarea lotului. Dar asta este, ne-am adaptat. Am încredere în jucătoare, sunt foarte motivate, îmi doresc ca la Campionatul European să arătăm ca o echipa unită, care luptă indiferent de adversar”, a completat antrenorul naţionalei.
Tehnicianul îşi doreşte ca pe faza de apărare naţionala României să fie mult mai bună la acest turneu final.
„Noi ne dorim la fiecare partidă să luptăm până la ultima picătură de energie, să luptăm pentru fiecare minge, să arătăm cât mai bine. Luptăm pentru suporterii noştri şi eu am încredere, cu toate problemele cu care ne-am confruntat în formarea echipei pentru acest campionat european, că toate jucătoarele se vor mobiliza, vor fi motivate şi am convingerea că vor da tot ce au mai bun pe teren la fiecare meci. Eu zic că am arătat din ce în ce mai bine la fiecare meci. Cred eu că faza de apărare trebuie să fie la un nivel cât mai bun. Dacă vom reuşi acest lucru am convingerea că vom putea produce surprize. Nu suntem cotaţi în primele două echipe în grupă, suntem în urna a treia. Va trebui să facem tot ce depinde de noi să revenim cât mai sus, în aşa fel încât în viitoarele competiţii şi la tragerea la sorţi pentru Campionatul Mondial să putem avea adversari mai facili”, a mai spus Pera.
Sursa: Agerpres