Finala Ligii Campionilor va avea loc în 2027 la Madrid

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat joi că stadionul Metropolitano din Madrid va găzdui finala Ligii Campionilor masculine din 2027, după ce ultimul act al competiţiei va avea loc anul viitor la Budapesta, scrie AFP.

Aceasta va fi a şasea oară din 1956 încoace când capitala Spaniei va găzdui cel mai prestigios meci între echipe de club din Europa, de patru ori pe stadionul Santiago Bernabeu al lui Real Madrid şi o dată deja, în 2019, pe stadionul Metropolitano, noua arenă a lui Atletico.

La fel ca anul viitor la Budapesta, finala din 2027 va începe la 19:00 (ora României), în loc de ora 22:00 până acum, pentru a „îmbunătăţi experienţa” fanilor şi, în special, pentru a favoriza întoarcerea lor de la stadion, a anunţat UEFA în august.

Reunit la Tirana, Comitetul Executiv al forului european a ales, de asemenea, Stadionul Naţional din Varşovia pentru a găzdui finala Ligii Campionilor la feminin din 2027, după stadionul Ullevaal din Oslo în 2026.

UEFA a desemnat, de asemenea, oraşele Salzburg (Austria), Pesaro (Italia), Astana (Kazahstan) şi Osijek (Croaţia) drept gazde pentru finalele Supercupei Europei din 2026, Ligii Campionilor la futsal din 2026, Campionatului European de futsal sub 19 ani din 2027 şi Campionatului European de futsal feminin din 2027.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...