FIFPro şi ligile europene denunţă FIFA pentru calendarul internaţional de meciuri

Data:

Sindicatul internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPro) şi ligile europene, care reprezintă peste 1.000 de cluburi din 33 de ţări, au depus o plângere comună împotriva FIFA în faţa Comisiei Europene pentru ”impunerea unilaterală” a calendarului internaţional de fotbal, transmite EFE.

”Calendarul internaţional de meciuri este în prezent suprasaturat şi este nesustenabil pentru ligile naţionale şi pentru sănătatea jucătorilor. Deciziile adoptate de FIFA au favorizat propriile competiţii şi interesele sale comerciale”, se arată în comunicatul comun, de marţi, al ambelor entităţi.

În notă, ambele organizaţii protestează pentru faptul că FIFA ”a refuzat sistematic să includă ligile naţionale şi sindicatele jucătorilor în procesul decizional” şi se opun ca acest calendar să fie decis ”unilateral”.

În iunie 2023, sindicatele fotbaliştilor din Anglia, Franţa şi Italia au iniţiat deja o altă procedură judiciară diferită în faţa Tribunalului Comercial din Bruxelles, iar această plângere, la care se alătură La Liga din Spania, va preciza că acest calendar al meciurilor ”încalcă Dreptul de competenţă al Uniunea Europeană (UE), şi în special constituie un abuz de poziţie dominantă”.

”Ligile Europene şi FIFPro au informat Comisia Europeană cu privire la decizia lor şi vor colabora îndeaproape cu Comisia, cu instituţiile publice corespunzătoare şi cu părţile interesate pe toată durata procedurii de investigare”, conchide comunicatul.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...