FIFA a raportat venituri de 6,4 miliarde de dolari în perioada 2019-2022

Data:

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a înregistrat, înainte de încheierea perioadei 2019-2022, venituri de 6,4 miliarde dolari, care ar putea ajunge la 7 miliarde dolari la finele acestui an, transmite EFE, citat de Agerpres.

Paraguayanul Alejandro Dominguez, preşedintele CONMEBOL şi al Comisiei de Finanţe a FIFA, a prezentat aceste cifre la al 72-lea Congres al forului internaţional care are loc la Doha, în ajunul tragerii la sorţi a grupelor pentru Cupa Mondială 2022.

Activele FIFA au crescut cu 21% în 2021, până la 5,5 miliarde dolari. care conform lui Dominguez reprezintă ”rezerve ce ne oferă independenţa financiară şi ne permit să reacţionăm la orice risc. Mulţumită acestui fapt, am reuşit să reinvestim mai mulţi bani în fotbal, în beneficiul celor 211 federaţii ale noastre”.

În 2021, FIFA a alocat 1,6 miliarde dolari programului Forward 2 şi planului său de ajutor pentru Covid-19.

Fortul internaţional estimează pentru 2023 un buget de 1,726 miliarde de dolari, dintre care 83% vor merge direct în fotbal. Bugetul respectiv prevede venituri de 807 milioane dolari, dintre care 74% sunt deja contractate. Cele mai mari venituri provin din drepturile de televizare (254 milioane dolari), urmate de drepturile de marketing (227 milioane).

Preşedintele Gianni Infantino a declarat că ”în acest moment guvernanţa FIFA este corectă, s-au recuperat 200 milioane dolari de la oficialii corupţi şi banii FIFA nu se mai evaporă”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Box: Campioană olimpică Imane Khelif a dezminţit că s-ar fi retras din ring

Pugilista algeriană Imane Khelif, campioană olimpică la Paris la categoria 66 kg, a dezminţit miercuri afirmaţiile fostului său...

Bodo/Glimt, aproape de calificarea în Liga Campionilor

Echipa norvegiană Bodo/Glimt este ca şi calificată în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...

Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu s-au calificat în optimi la Bistriţa (ITF)

Trei jucătoare române de tenis, Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu, s-au calificat, miercuri, în optimile de...

Victor Cornea, calificat în sferturile probei de dublu la Hersonissos Challenger 4

Perechea româno-finlandeză Victor Cornea/Patrik Niklas-Salminen s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul...