FIFA a comunicat lista arbitrilor pentru Cupa Mondială 2023

Data:

Comisia de arbitri a Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) a anunţat o listă de 33 arbitri, 55 asistenţi şi 19 asistenţi video, între care figurează şi româncele Iuliana Demetrescu şi Mihaela Ţepuşă, pentru Cupa Mondială de fotbal feminin găzduită de Noua Zeelandă între 20 iulie şi 20 august, transmite EFE, citată de Agerpres.

”Ca întotdeauna, am folosit mai presus de toate criteriile de calitate. Din acest motiv, arbitrii de teren selectaţi reprezintă cel mai bun arbitraj mondial. Cu toţii ne amintim de Cupa Mondială feminină desfăşurată în Franţa, în 2019. Calitatea excepţională a arbitrajului a contribuit la succesul răsunător al competiţiei’, a declarat Pierluigi Collina, preşedintele Comisiei de arbitri FIFA.

Programul de selecţie a arbitrilor a început în 2020 cu participarea a peste 170 de candidaţi. În ciuda pandemiei, Kari Seitz, şefa arbitrajului feminin, a declarat că s-au dezvoltat ”programe noi pentru a accelera pregătirea”.

Arbitrii aleşi vor urma seminarii de formare la Doha şi Montevideo pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie. Acolo vor vizualiza videoclipuri cu jocuri reale şi vor desfăşura sesiuni practice la care vor participa jucătorii.

Centralul Iuliana Demetrescu şi asistentul Mihaela Ţepuşă se află pe lista de arbitri FIFA care vor oficia partide la Cupa Mondială de fotbal feminin din Australia şi Noua Zeelandă.

Lista arbitrilor de centru la CM 2023:
Edina Alves (Brazilia), Vincentia Amedome (Togo), Marianela Araya (Costa Rica), Marie-Soleil Beaudoin (Canada), Melissa Borjas (Honduras), Emikar Calderas (Venezuela), María Belen Caravajal (Chile), Iuliana Demetrescu (România), Anahi Fernandez (Uruguay), Maria Ferrieri (Italia), Laura Fortunato (Argentina), Cheryl Foster (Ţara Galilor), Stephanie Frappart (Franta), Katia Garcia (Mexic), Marta Huerta de Aza (Spania), Kate Jacewicz (Australia), Bouchra Karboubi (Maroc), Anna-Marie Keighley (Noua Zeelandă), Yujeong Kim (Coreea de Sud), Ekaterina Koroleva (SUA), Lina Lehtovaara (Finlanda), Akhona Makalina (Africa de Sud), Myriam Marcotte (Canada), Ivana Martincic (Croaţia), Kateryna Monzul (Ucraina), Salima Mukansanga (Ruanda), Hyenonjeong Oh (Coreea de Sud), Tess Olofsson (Suedia), Tori Penso (SUA), Casey Reibelt (Australia), Esther Staubli (Elveţia), Rebecca Welch (Anglia), Yoshimi Yamashita (Japonia).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...