Federer susţine tentativa lui Alcaraz de a stabili un nou record în turneele de Grand Slam

Data:

Fostul star al tenisului mondial, elveţianul Roger Federer, susţine tentativa spaniolului Carlos Alcaraz, actualul lider ATP, de a câştiga turneul Australian Open şi de a deveni cel mai tânăr jucător din toate timpurile care s-a impus în cele patru turnee de Grand Slam, scrie DPA.

Alcaraz, 22 de ani, are deja în palmares câte două succese la Roland Garros, Wimbledon şi US Open, dar la Australian Open nu a trecut mai departe de sferturi până acum.

Federer avea 27 de ani când a câştigat în sfârşit primul şi singurul său titlu la Openul Franţei, care s-a adăugat victoriilor de la Australian Open (6), Wimbledon (8) şi US Open (5): ”Aceste lucruri sunt dificile. Dar la vârsta lui fragedă, să poată finaliza toate Grand Slam-urile ar fi o nebunie. Să vedem dacă este capabil să facă o nebunie săptămâna aceasta şi sper să o facă, pentru că pentru joc ar fi un moment incredibil de special. Dar mai sunt încă o sută şi ceva de jucători care spun: ‘Nu suntem de acord cu aceste planuri’, aşa că vor face tot posibilul să-l oprească.”

Elveţianul, care s-a retras în septembrie 2022, a urmărit de la distanţa triumful noilor staruri, Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner. Cei doi şi-au împărţit ultimele opt titluri majore între ei, iar la US Open au devenit primii jucători din era open care au disputat trei finale majore succesive.

”Rivalitatea dintre Alcaraz şi Sinner cred că este una grozavă, ei joacă un tenis incredibil. Acea finală de la Roland Garros a fost ireală – nu că (sportul) ar fi avut nevoie de ea, dar a fost minunat că am avut-o, pentru că simt că pentru o clipă lumea sportului a stat pe loc şi s-a uitat la Paris şi la ce se întâmpla în acel epic set cinci. A fost unul dintre cele mai mari meciuri pe care le-am avut vreodată în sportul nostru. Cred că e bine că încă trăim din acel impuls şi apoi ei l-au susţinut jucând unul împotriva celuilalt în toate celelalte finale. M-am antrenat puţin cu amândoi şi sunt nişte jucători incredibili la minge. Evident, mai sunt multe de făcut şi sper doar să nu se accidenteze”, a spus Federer.

În finala 2025 de la Roland Garros, Alcaraz s-a impus după cinci seturi electrizante cu 4-6, 6-7, 6-4, 7-6, 7-6.

Federer, de şase ori câştigător al turneului Australian Open, se află din nou la Melbourne, pentru prima dată de la ultima sa apariţie pe teren în 2020.

El va fi atracţia principală când va merge la Rod Laver Arena, sâmbătă, pentru ceremonia de deschidere a turneului, alături
de Andre Agassi, Patrick Rafter şi Lleyton Hewitt, care vor participa, de asemenea, la un meci demonstrativ.

”Îmi place foarte mult să fiu din nou aici”, a spus jucătorul în vârstă de 44 de ani. ”Nu mi-am luat niciodată un rămas bun complet, dintr-o dată s-a terminat totul. Desigur, am amintiri frumoase de la simpla prezenţă aici. A fost un turneu incredibil pentru mine şi unul dintre locurile mele preferate pentru a juca tenis”, a adăugat Federer. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid şi UEFA, „acord de principiu” pentru rezolvarea „litigiilor juridice legate de Super Ligă”

Real Madrid şi UEFA au ajuns la un "acord de principiu" pentru a-şi rezolva "litigiile juridice legate de...

Schi alpin: Elveţianul von Allmen a a cucerit a treia sa medalie de aur

Schiorul elveţian Franjo von Allmen a cucerit a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la...

Atacantul Mohamed Salah (Liverpool), dorit de echipa saudită Al-Ittihad

Internaţionalul egiptean Mohamed Salah, atacantul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, este dorit de echipa saudită Al-Ittihad, informează...

Irina Bara, calificată în sferturile probei de dublu la Oeiras (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat, alături de belarusa Irina Şimanovici, în sferturile de finală ale...