Federaţia Internaţională de Golf apelează la ITA pentru derularea programului antidoping

Data:

Federaţia internaţională de golf (IGF) a delegat gestionarea programului său antidoping către Agenţia Internaţională de Testare (ITA), o structură independentă de puterea politică şi sportivă, a cărei înfiinţare a fost susţinută de Comitetul Olimpic Internaţional şi de Agenţia Mondială Antidoping, transmite EFE, potrivit Agerpres.

IGF şi ITA au semnat un acord de cooperare până în 2025, astfel încât agenţia se va ocupa de controalele din timpul şi în afara competiţiei ale jucătorilor de golf, de localizarea acestora şi de gestionarea paşaportul biologic şi a scutirilor de uz terapeutic în acest sport.

ITA va oferi jucătorilor şi federaţiilor cu care cooperează acces la platforma REVEAL, care permite denunţarea sub anonimat a practicilor sau suspiciunilor de dopaj, care vor fi investigate ulterior.

Între federaţiile internaţionale care au delegat politica lor antidoping către ITA figurează cele de ciclism, badminton, box, canotaj, haltere, handbal, hipism, gimnastică, judo, lupte, nataţie, patinaj, tenis de masă, tir cu arcul, etc.

Agenţiile antidoping din Franţa, Marea Britanie, Japonia, Germania şi Statele Unite, printre altele, sunt de asemenea asociate cu ITA.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...