Federaţia Franceză de Tenis doreşte revizuirea formatului Cupei Davis

Data:

Federaţia franceză de tenis (FFT) doreşte ca „formatul sportiv” al Cupei Davis să fie revizuit şi renunţă definitiv la organizarea fazei grupelor ediţiei 2022, a anunţat această organizaţie, citată de AFP, potrivit Agerpres.

„Voinţa FFT de a promova şi revitaliza Cupa Davis este mai puternică decât a fost vreodată. Ea doreşte acum, în interesul acestei competiţii şi a tenisului, să contribuie la reflecţia asupra formatului sportiv al competiţiei şi la evoluţia modelului său economic pentru mai multă atractivitate, în cadrul unei guvernări respectuoase cu valorile şi spiritul Cupei Davis”, a indicat FFT într-un comunicat.

Formatul istoric al Cupei Davis, cu meciul acasă sau în deplasare, a fost schimbat în 2019, după preluarea competiţiei de către grupul spaniol Kosmos, toate echipele fiind grupate timp de o săptămână la Madrid, pentru a disputa o fază a grupelor şi apoi un turneu final.

Ca urmare a criticilor şi după o anulare în 2020, din cauza Covid-19, ediţia 2021 a fost din nou modificată: faza grupelor a fost organizată în patru oraşe, iar tabloul final la Madrid. Însă criticile nu au încetat, iar Federaţia internaţionale de tenis (ITF) şi grupul Kosmos încearcă să creeze o nouă versiune în acest an.

Imediat după ce Franţa s-a calificat la faza finală, luna trecută, FFT a aplicat pentru a găzdui una dintre cele patru grupe din faza superioară a competiţiei (14-17 septembrie). Însă ITF nu a acceptat această candidatură, preferând Malaga (Spania), Bologna (Italia), Glasgow (Marea Britanie) şi Hamburg (Germania), tabloul final (din sferturi până la finală) al competiţiei urmând să se dispute într-un alt cincilea oraş.

FFT a sesizat ulterior Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS). Dar de atunci, Malaga a fost desemnată să organizeze tabloul final, iar ITF urmează să stabilească pe 26 aprilie, conform unei noi proceduri, oraşul care va înlocui Malaga pentru faza grupelor.

Federaţia franceză a salutat faptul că „noua procedură” ia „în considerare” criticile sale şi, prin urmare, „a decis să retragă acţiunea în faţa TAS”, în cursul zilei de luni, „dar a hotărât să nu depună candidatura, luând în considerare cerinţele impuse, în special la nivel operaţional şi financiar”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...