Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a declarat pentru Agerpres că va convoca de urgenţă Biroul Federal al FRHG în care vor fi analizate filmările în care componenţii echipei naţionale a României „stau drepţi” în faţa galeriei Ungariei la meciul direct de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A.
Oficialul FRH a precizat că a văzut fotografii cu jucătorii români care stăteau în faţa galeriei maghiare la intonarea imnului şi că în tribuna suporterilor unguri s-a aflat şi ministrul Mediului, Tanczos Barna, fost preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.
„Sunt nişte poze care circulă, în care se vede că Barna Tanczos era într-adevăr în galeria maghiarilor. Eu nu am fost acolo, dar au fost colegii. Vom face de urgenţă un Birou Federal, joi probabil, şi o să analizăm toate filmările, fotografiile. Vom cere şi un punct de vedere ministrului Sportului şi să vedem conform legii ce măsuri se pot lua, pentru că nu a fost doar atât. La început, galeria maghiară a început să cânte imnul, iar o foarte mare parte din jucătorilor noştri au stat drepţi în faţa galeriei maghiare. Nu ştiu să vă spun dacă au cântat împreună cu ei, pentru că nu am fost acolo, dar am fotografiile şi se vede foarte clar că stăteau în faţa galeriei care cântă imnul. Acum vom vedea care este punctul de vedere al celor care au fost acolo”, a declarat Hălăucă pentru Agerpres.
Întrebat ce sancţiuni riscă jucătorii români dacă se dovedeşte că au cântat alături de galeria maghiară, Hălăucă a spus că regulamentul prevede pedepse în ceea ce priveşte însemnele naţionale ale României: „Noi avem în regulament sancţiuni privind tricolorul şi însemnele României, pentru asta avem sancţiuni. Acum nu pot să vă spun în momentul ăsta ce riscă jucătorii. În plus dacă facem un Birou Federal va fi o decizie a membrilor Biroului Federal”.
Alexandru Hălăucă a precizat că va cere şi un punct de vedere al ministrului Sportului, Eduard Novak, numit, ca şi Tanczos Barna, din partea UDMR, considerând că ministrul Mediului ar fi trebuit să reprezinte România.
„Vom cere şi un punct de vedere al ministrului pentru că până în momentul de faţă nu a făcut nici un fel de declaraţie. Tanczos Barna am văzut că a făcut o declaraţie, că a venit să susţină jucătorii din Braşov, Miercurea Ciuc şi Gheorgheni, dar lotul naţional este compus din jucători ai României şi sunt din toată ţara. Adică sunt şi din Galaţi, din Bucureşti, nu numai din cele trei oraşe pe care le-a enumerat dânsul şi ar trebui să susţină echipa României fiind şi demnitar, membru al Guvernului României. Pentru că reprezintă România”, a completat preşedintele FRHG.
Referitor la evoluţia echipei naţionale la CM, Hălăucă s-a declarat dezamăgit, aşteptând mai mult de la jucători la toate cele patru partide pierdute.
„Din punctul meu de vedere evoluţia jucătorilor a fost nesatisfăcătoare. Mă aşteptam la mult mai mult de la absolut toate meciurile. Mă aşteptam la mult din partea echipei naţionale, vom analiza jocul jocurile din punct de vedere al antrenorilor, să vedem raportul antrenorilor, şi apoi vom discuta în colegiu cu toţi cei care sunt în măsură. Vom urmări încă o dată meciurile şi vom lua fiecare jucător în parte”, a mai spus Hălăucă.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a criticat într-un mesaj pe Facebook decizia colegului său de guvern, Tanczos Barna, de a asista la partida Ungaria – România din mijlocul galeriei maghiare.
„Ca timişorean, înţeleg perfect ce înseamnă să trăieşti într-o comunitate multiculturală şi multietnică, în care toată lumea este respectată. Nu pot însă să înţeleg şi să tolerez gestul infam al hocheiştilor din naţionala României care au cântat aşa-zisul imn al Ţinutului Secuiesc. Este un afront şi o lipsă neruşinată de respect faţă de România, faţă de români şi faţă de tricolor. Şi sper ca lucrurile să nu rămână nepedepsite. Cer Federaţiei Române de Hochei, Ministerului Sportului şi tuturor celorlalţi factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancţiuni după acest gest incalificabil. Cine nu respectă România nu are ce căuta în roşu, galben şi albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS: Respect celor trei jucători ROMÂNI care s-au dat la o parte şi nu au participat la această mascaradă!”, a scris Grindeanu.
Fost preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Tanczos Barna, care ocupă în acest moment postul de ministru al Mediului, a recunoscut că a asistat la meciul de la Ljubljana pentru a susţine jucătorii din Transilvania.
„Da! Am fost la Campionatul Mondial de hochei la Ljubljana ca să susţin jucătorii din Miercurea Ciuc, Gheorgheni şi Braşov, care au făcut tot posibilul ca să ţină naţionala României în Divizia I, Grupa A. Am participat alături de sute de suporteri din Harghita, Covasna şi Braşov care ar fi vrut să asiste la o performanţă istorică. Din păcate nu a fost să fie. Pe mulţi dintre jucători îi cunosc personal, îmi sunt prieteni. Ştiu că şi-au dorit un singur lucru: ca România să rămână în această grupă valorică. În legătură cu informaţiile care au apărut în presă, conform cărora am vizionat meciul din tribuna maghiară, trebuie să vă spun că inclusiv suporterii români au stat în această parte a patinoarului. La un moment dat, la câţiva metri de mine stătea o familie, ai cărei membri erau îmbrăcaţi în tricoul echipei naţionale. Şi, for the record, am purtat tricoul de campioană a României a echipei mele de suflet, Sport Club Miercurea Ciuc”, a menţionat Tanczos Barna pe pagina sa de Facebook.
Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A.
România a pierdut toate cele patru meciuri, 1-9 cu Slovenia, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania şi 2-4 cu Ungaria, retrogradând în Grupa B, al treilea eşalon valoric al Campionatului Mondial.
Slovenia a încheiat pe primul loc, promovînd astfel în eşalonul de elită al hocheiului mondial. Ungaria a ocupat locul secund, fiind urmată de Lituania, Coreea de Sud, în timp ce România s-a clasat ultima, fără vreun punct.
Sursa: Agerpres