FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League, după 3-1 cu FC Drita

Data:

FCSB s-a calificat în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după ce a învins formaţia kosovară FC Drita cu scorul de 3-1 (2-0), joi seara, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina, în manşa secundă a turului al treilea preliminar.

Juri Cisotti (1), David Miculescu (18) şi Dennis Politic (85) au marcat pentru FCSB, iar golul gazdelor a fost reuşit de Veton Tusha (52).

După succesul la limită de la Bucureşti (3-2), FCSB a deschis scorul în primul minut, prin Cisotti, care a reluat spectaculos cu capul mingea centrată de Miculescu.

Miculescu a dublat avantajul campioanei României (18), după o pasă ideală a lui Bîrligea.

FC Drita a înscris în debutul reprizei secunde, când Tusha a reluat la bara a doua diagonală.

Gazdele au rămas în zece, după eliminarea lui Rron Broja (68), pentru fault dur din spate la Olaru.

FCSB a ratat o mare ocazie în min. 71, când Baba Alhassan a trimis în faţa porţii, dar Bîrligea nu a putut relua în plasă de la un metru.

FC Drita a mai avut o oportunitate de gol, prin Ajzeraj, cu un şut din careu peste poartă (81).

Dennis Politic a închis tabela (85), cu un şut de la 15 metri. FCSB a mai avut o ocazie bună până la final, dar şutul trimis de Olaru de la distanţă a fost respins de portar.

FCSB va juca în play-off cu echipa scoţiană Aberdeen FC.

FC Drita – FCSB 1-3 (0-2)
Au marcat: Veton Tusha (52), respectiv Juri Cisotti (1), David Miculescu (18), Dennis Politic (85).
Prishtina, Stadionul ”Fadil Vokrri”
Europa League – turul al treilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 2-3.

Au evoluat echipele:
FC Drita: 1. Faton Maloku – 2. Besnik Krasniqi, 15. Egzon Bejtulai, 26. Raddy Ovouka, 3. Blerton Sheji (23. Endrit Morina, 78) – 14. Albert Dabiqaj, 4. Rron Broja (căpitan) – 10. Liridon Balaj (77. Kristal Abazaj, 78), 8. Vesel Limaj (19. Blerim Krasniqi, 58), 25. Veton Tusha (36. Ilir Mustafa, 73) – 9. Arb Manaj (7. Alamir Ajzeraj, 78). Antrenor: Zekirija Ramadani.
Rezerve neutilizate: 22. Laurit Behluli, 94. Leutrim Rexhepi – 17. Salifu Ibrahim, 18. Derrick Bonsu.
FCSB: 32. Ştefan Târnovanu – 2. Valentin Creţu, 30. Siyabonga Ngezana, 17. Mihai Popescu, 28. Alexandru Pantea – 21. Vlad Chiricheş (20. Dennis Politic, 78), 8. Adrian Şut (căpitan; 27. Darius Olaru, 60) – 11. David Miculescu (37. Octavian Popescu, 89), 18. Malcom Edjouma (42. Baba Alhassan, 46), 31. Juri Cisotti – 9. Daniel Bîrligea (16. Mihai Lixandru, 77). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 34. Mihai Udrea, 38. Lukas Zima – 4. Danijel Graovac, 12. David Kiki, 22. Mihai Toma, 90. Alexandru Stoian.

Arbitru: Sandro Schaerer; arbitri asistenţi: Jonas Erni, Susanne Kueng; al patrulea oficial: Lukas Faehndrich (toţi din Elveţia)
Arbitru video: Bram van Driessche (Belgia); arbitru asistent video: Marijan Drmic (Elveţia)
Observator UEFA pentru arbitri: Petteri Kari (Finlanda); Delegat UEFA: Rainer Koch (Germania)
Cartonaşe galbene: Şut (53), Bejtulai (56), Morina (82), Cisotti (83).
Cartonaş roşu: Rron Broja (68).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...