FCSB, Lazio, Lyon, Tottenham şi Anderlecht, singurele echipe cu punctaj maxim în Europa League

Data:

FCSB, Lazio, Lyon, Tottenham şi Anderlecht sunt singurele echipe cu punctaj maxim după două etape în competiţia de fotbal Europa League.

Dacă FCSB a câştigat la Salonic, 1-0 cu PAOK, Lazio a dispus de Nice (fără internaţionalul român de tineret Rareş Ilie) cu 4-1.

Lyon a câştigat cu acelaşi scor la Glasgow, cu Rangers, echipă la care e legitimat internaţionalul român Ianis Hagi (fără drept de joc în competiţie). Malick Fofana a fost omul meciului, cu o dublă şi două pase de gol, fructificate de Alexandre Lacazette.

Tottenham, fără Radu Drăguşin (suspendat după cartonaşul roşu încasat în prima etapă), a câştigat cu 2-1 la Budapesta, cu Ferencvaros.

Anderlecht a obţinut şi ea o victorie în deplasare, cu Real Sociedad (2-1).

FC Midtjylland, o viitoare adversară a campioanei României, s-a impus cu 2-0 în faţa formaţiei Maccabi Tel Aviv, meci jucat la Belgrad.

Olympiakos Pireu, deţinătoarea trofeului Conference League, pe care FCSB o va întâlni la Bucureşti, s-a impus la scor de forfait în faţa portughezilor de la Braga, 3-0, prin golurile reuşite de Ayoub El Kaabi (45, 59) şi Santiago Hezze (53).

Hoffenheim, pe care bucureştenii o vor înfrunta în deplasare, a dispus cu 2-0 de Dinamo Kiev.

Qarabag, penultima adversară a roş-albaştrilor, a pierdut acasă cu Malmo FF (1-2).

Manchester United, pe care FCSB o va întâlni la Bucureşti în ultima etapă a fazei principale a competiţiei, a smuls egalul la Porto, 3-3.

”Diavolii roşii” au avut 2-0, prin reuşitele lui Marcus Rashford (7) şi Rasmus Hoejlund (20), dar ”dragonii” au marcat apoi de trei ori la rând, prin Pepe (27) şi Samuel Omorodion (34, 50). United a egalat prin Harry Maguire (90+1), la zece minute după ce rămăsese în zece oameni, Bruno Fernandes fiind eliminat.

RFS, prima adversară a echipei FCSB, a ţinut-o în şah pe Galatasaray, 2-2, la Riga.

AS Roma, finlistă a competiţiei în 2023, a pierdut neaşteptat la Elfsborg, iar Fenerbahce, echipa antrenată de Jose Mourinho, a remizat în deplasare cu Twente, 1-1.

Rezultatele etapei a doua:
Ferencvaros Budapesta – Tottenham Hotspur 1-2
Au marcat: Barnabas Varga 90, respectiv Pape Matar Sarr 23, Brennan Johnson 86.

Hoffenheim – Dinamo Kiev 2-0
A marcat: Adam Hlozek 22, 60.

Lazio Roma – OGC Nice 4-1
Au marcat: Pedro 20, Valentín Castellanos 35, 53, Mattia Zaccagni 67 – penalty, respectiv Jeremie Boga 41.

Maccabi Tel Aviv – FC Midtjylland 0-2
Au marcat: Franculino 39, Edward Chilufya 90.

Olympiakos Pireu – Sporting Braga 3-0
Au marcat: Ayoub El Kaabi 45, 59, Santiago Hezze 53.

Qarabag FK – Malmo FF 1-2
Au marcat: Juninho 15, respectiv Erik Botheim 19, 47.

Real Sociedad – Anderlecht Bruxelles 1-2
Au marcat: Pablo Marin 5, respectiv Luis Vasquez 28, Theo Leoni 39.

RFS – Galatasaray Istanbul 2-2
Au marcat: Janis Ikaunieks 40, Laşa Odişaria 55, respectiv Dries Mertens 12, Yunus Akgun 38.

Slavia Praga – Ajax Amsterdam 1-1
Au marcat: Tomas Chory 67, respectiv Branco Van den Boomen 18 – penalty.
Cartonaş roşu: Youri Baas (Ajax) 75.

Athletic Bilbao – AZ Alkmaar 2-0
Au marcat: Inaki Williams 72, Oihan Sancet 86.

Beşiktaş Istanbul – Eintracht Frankfurt 1-3
Au marcat: Arthur Masuaku 90+3, respectiv Omar Marmoush 19 – penalty, Eric Ebimbe 22, Ansgar Knauff 82.
Ciro Immobile (Beşiktaş) a ratat un penalty în min. 27.

Elfsborg – AS Roma 1-0
A marcat: Michael Baidoo 44 – penalty.

FC Porto – Manchester United 3-3
Au marcat: Pepe 27, Samuel Omorodion 34, 50, respectiv Marcus Rashford 7, Rasmus Hoejlund 20, Harry Maguire 90+1.
Cartonaş roşu: Bruno Fernandes (United) 81.

FC Twente Enschede – Fenerbahce Istanbul 1-1
Au marcat: Michel Vlap 29, respectiv Dusan Tadic 71.

Glasgow Rangers – Olympique Lyon 1-4
Au marcat: Tom Lawrence 14, respectiv Malick Fofana 10, 55, Alexandre Lacazette 19, 45+1.

| Union St Gilloise – Bodo/Glimt 0-0

Viktoria Plzen – Ludogoreţ Razgrad 0-0
Jakub Piotrowski (Ludogoreţ) a ratat un penalty în min. 52.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Lazio 2 2 0 0 7-1 6
2 Lyon 2 2 0 0 6-1 6
3 Tottenham Hotspur 2 2 0 0 5-1 6
3 FCSB 2 2 0 0 5-1 6
5 Anderlecht 2 2 0 0 4-2 6
6 Ajax 2 1 1 0 5-1 4
7 Eintracht Frankfurt 2 1 1 0 6-4 4
8 Galatasaray 2 1 1 0 5-3 4
9 FC Midtjylland 2 1 1 0 3-1 4
9 Slavia Praga 2 1 1 0 3-1 4
9 Athletic Bilbao 2 1 1 0 3-1 4
9 Hoffenheim 2 1 1 0 3-1 4
13 Fenerbahce 2 1 1 0 3-2 4
13 Bodo/Glimt 2 1 1 0 3-2 4
15 Olympiakos Pireu 2 1 0 1 3-2 3
16 Elfsborg 2 1 0 1 3-3 3
17 Rangers 2 1 0 1 3-4 3
17 AZ Alkmaar 2 1 0 1 3-4 3
19 Malmo FF 2 1 0 1 2-3 3
20 Braga 2 1 0 1 2-4 3
21 Manchester United 2 0 2 0 4-4 2
22 Viktoria Plzen 2 0 2 0 3-3 2
23 FC Twente 2 0 2 0 2-2 2
24 FC Porto 2 0 1 1 5-6 1
25 Real Sociedad 2 0 1 1 2-3 1
26 Union St Gilloise 2 0 1 1 1-2 1
26 AS Roma 2 0 1 1 1-2 1
28 Ludogoreţ Razgrad 2 0 1 1 0-2 1
29 RFS 2 0 1 1 3-6 1
30 Nice 2 0 1 1 2-5 1
31 Ferencvaros 2 0 0 2 2-4 0
32 Maccabi Tel Aviv 2 0 0 2 1-4 0
32 PAOK 2 0 0 2 1-4 0
34 Qarabag FK 2 0 0 2 1-5 0
35 Dinamo Kiev 2 0 0 2 0-5 0
36 Beşiktaş 2 0 0 2 1-7 0

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte

Notă: Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...