FCSB – Anderlecht 0-0, în Europa Conference League

Data:

FCSB şi Anderlecht Bruxelles au terminat la egalitate, 0-0, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa B a Europa Conference League, potrivit Agerpres.

FCSB a obţinut primul său punct în grupă, rezultatul fiind unul echitabil.

Fiecare echipă a fost privată de câte un penalty, FCSB în prima repriză, iar Anderlecht pe finalul meciului.

După o perioadă de tatonare, prima ocazie clară de gol a aparţinut ”roş-albaştrilor”, la pătrunderea lui Edjouma (20), finalizată cu un şut de la 22 de metri, respins de portar. Oaidă (24) a trimis cu capul peste poartă, după un corner.

O fază controversată s-a consumat în min. 30, când portarul van Crombrugge a scăpat mingea în propriul careu la un duel aerian, iar apoi l-a tras pe Dawa pentru a recupera balonul, dar arbitrul nu a acordat penalty-ul cuvenit.

Anderlecht a avut prima ocazie în min. 34, când Târnovanu a respins reluarea lui Fabio Silva, la centrarea lui Amuzu.

În faţa a circa 30.000 de spectatori, FCSB şi-a mai creat două ocazii până la pauză, cu şuturi de la distanţă: mingea expediată de Edjouma (39) de la 20 de metri, s-a dus puţin pe lângă, iar voleul lui Pantea (41) de la 26 de metri, a fost deviat de un fundaş.

La reluare, oaspeţii au creat pericol la poarta echipei bucureştene prin ”veteranul” Refaelov, mai întâi cu un şut-centrare (53), prins de Târnovanu, iar apoi cu un şut de la 22 de metri, prins de portar în doi timpi (57). Un minut mai târziu, Fabio Silva nu a reuşit să ajungă la centrarea lui Murillo (58). Arnstadt (65) şi-a încercat lansa de la 20 de metri, dar Târnovanu a apărat.

Cordea a avut o mare şansă de a marcat în min. 78, pe un contraatac lansat de Olaru, dar a ratat faţă în faţă cu portarul.

Anderlecht putea primi penalty în min. 84, la un duel între Creţu şi Esposito, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.

În celălalt meci al grupei, West Ham United a învins-o pe Silkeborg, cu 3-2, în Danemarca.

FCSB va juca următoarele două partide cu Silkeborg, pe 6 octombrie în deplasare, iar pe 13 octombrie la Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...