FCSB a învins liderul Universitatea Cluj (2-1), în Superligă

Data:

Campioana FCSB a învins liderul Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal, prima a returului.

FCSB a deschis scorul prin atacantul Daniel Bîrligea (30), cu un şut din întoarcere de la 11 metri, din pasa lui Alexandru Musi, după o minge respinsă greşit de Ovidiu Popescu.

Oaspeţii şi-au dublat avantajul la scurt timp după pauză, prin acelaşi Bîrligea (51), lansat de David Miculescu.

FCSB a rămas în zece jucători în minutul 73, când Adrian Şut a primit al doilea cartonaş galben, astfel că ”U” a reuşit să reducă din handicap, prin Vladislav Blănuţă (85), din centrarea lui Radu Boboc.

Portarul Ştefan Târnovanu s-a remarcat la şuturile lui Alexandru Bota (5) şi Mamadou Thiam (21). Şi bucureştenii au avut două situaţii notabile în prima repriză, dar Malcom Edjouma (39) a şutat peste poartă din careu, iar Musi (41) a tras la colţul scurt, însă Edvinas Gertmonas a reţinut.

În partea secundă, şuturile lui Thiam din marginea careului (69, 83) au fost apărate de Târnovanu.

FCSB e neînvinsă de nouă etape, în care are cinci victorii şi patru egaluri.

”U” a înregistrat a doua înfrângere din acest campionat şi prima pe teren propriu.

În tur, scorul a fost egal, 1-1.

FC Universitatea Cluj – FC FCSB 1-2 (0-1), Cluj Arena – Cluj-Napoca
Au marcat:
 Vladislav Blănuţă (85), respectiv Daniel Bîrligea (30, 51).
Cartonaş roşu: Adrian Şut (FCSB, 73).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Marian Barbu (Făgăraş); arbitru asistent video: Ovidiu Artene (Vaslui)
Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Florin Bătrânu (Timişoara) – LPF

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...