FC U Craiova, ţinută în şah de UTA Arad, în Superligă

Data:

FC U 1948 Craiova a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 22-a a Superligii, anunță Agerpres.

Gazdele au deschis scorul prin belgianul William Baeten (22), după o acţiune personală a lui Juan Bauza, dar UTA a egalat în repriza secundă, prin atacantul moldovean Virgiliu Postolachi (72).

Arădenii au avut şi o bară, în min. 68, prin atacantul muntenegrean Stefan Milosevic, după un corner.

Partida s-a disputat fără sistemul VAR din cauza unei probleme tehnice la instalaţia electrică, a precizat FRF. Cele două maşini, carul de producţie TV şi maşina VAR, nu pot fi conectate la aceeaşi reţea electrică, aşa cum este necesar pentru ca sistemul VAR să funcţioneze. În eventualitatea în care acest lucru s-ar fi făcut, ar fi existat riscuri mari de supraîncărcare electrică, ceea ce ar fi dus la defecţiunea echipamentului, dar şi de electrocutare pentru responsabilii de partea tehnică. FRF a menţionat că problema nu este una nouă şi a fost semnalată şi în trecut de echipa de implementare VAR administratorului de la stadionul ”Ion Oblemenco”, dar situaţia nu s-a modificat.

FC U Craiova e neînvinsă de patru etape, în care are două victorii şi două egaluri.

UTA a ajuns la 12 etape consecutive fără victorie, cinci egaluri şi şapte eşecuri, ultimele trei etape fiind tot atâtea remize.

În tur, UTA s-a impus cu 2-1.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...