FC Rapid Bucureşti l-a transferat pe Kader Keita de la CFR Cluj

Data:

Echipa de fotbal FC Rapid Bucureşti a obţinut împrumutul mijlocaşului franco-ivorian Kader Keita (24 de ani), de la CFR Cluj, până la finalul sezonului, cu opţiune de cumpărare, a anunţat clubul, luni seara, pe site-ul său oficial.

”Mă simt foarte bine acum că am semnat cu Rapid, a fost ultima zi de transferuri, aşa că a fost puţin stres, dar sunt foarte bucuros că voi juca în Giuleşti. Voi da totul pentru a ajuta echipa să-şi îndeplinească obiectivele”, a declarat Keita.

Keita a început fotbalul la Lille, în Franţa, după care s-a transferat la Westerlo, în Belgia. Ulterior, a fost împrumutat la FC Sion, pentru ca în vara anului 2022 să semneze cu Sivasspor, în prima ligă turcă. La începutul lui 2024, Keita a fost cumpărat de CFR Cluj, formaţie pentru care a marcat un gol în 41 de meciuri, în toate competiţiile.

În 2021, Kader a participat la Olimpiada de la Tokyo, evoluând în trei partide, inclusiv în sfertul de finală pierdut de Cote d’Ivoire, în prelungiri, în faţa Spaniei. Ultimul meci în naţionala africană datează din martie 2024, atunci când a intrat pe parcursul partidei cu Uruguay, câştigată de ivorieni cu 2-1.

Keita este cel de-al cincilea jucător venit în această iarnă la Rapid, după Denis Ciobotariu, de la Sepsi OSK, Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova, David Ankeye şi Franz Stolz, ambii împrumutaţi de la Genoa.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...