Clubul de fotbal FC Hermannstadt a anunţat, vineri, despărţirea de preşedintele Daniel Niculae, al cărui contract scadent la finalul sezonului 2025-2026 nu a mai fost prelungit.
„AFC Hermannstadt a decis să nu mai prelungească înţelegerea contractuală cu preşedintele executiv Daniel Niculae, scadentă în data de 15 iunie a acestui an. Îi mulţumim lui Nico pentru tot şi îi dorim succes în carieră”, informează pe pagina oficială de Facebook gruparea sibiană care a retrogradat la începutul săptămânii în Liga a II-a.
Fostul internaţional Daniel Niculae fusese instalat în funcţia de preşedinte al clubului FC Hermannstadt la 14 noiembrie 2024.
FC Hermannstadt s-a mai despărţit după retrogradarea în eşalonul secund şi de antrenorul Dorinel Munteanu.
Formaţia FC Hermannstadt a retrogradat în Liga a II-a după ce a fost învinsă de FC Voluntari cu scorul de 3-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ”Anghel Iordănescu”, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare. În tur, FC Hermannstadt se impusese cu scorul de 3-2.
AGERPRES



![[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale](https://sportalert.ro/wp-content/uploads/2026/07/WhatsApp-Image-2026-07-07-at-12.37.01-324x160.jpeg)