FC Botoşani, noul lider al Superligii, după ce a învins-o pe UTA cu 2-1

Data:

FC Botoşani este noul lider al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 12-a.

Gazdele au deschis scorul prin Zoran Mitrov (3 – penalty), după ce portarul Dejan Iliev l-a faultat pe Alexandru Cîmpanu.

UTA a egalat prin Valentin Costache (11).

Botoşănenii au obţinut victoria prin golul marcat de Sebastian Mailat (73), cu un şut de la circa 30 de metri, la care portarul Iliev a scăpat mingea în poartă.

Fiecare echipă a ratat câte o ocazie uriaşă de gol, oaspeţii prin Costache (47), singur cu portarul Giannis Anestis, iar gazdele prin Mitrov (48), cu poarta goală.

Acesta a fost meciul cu numărul 250 pentru Leo Grozavu ca antrenor principal pe prima scenă din România.

Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiţie internă de 15 ori, de cinci ori s-au impus moldovenii, de şase ori au câştigat arădenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

FC Botoşani e neînvinsă de opt etape, în care are şase victorii şi două egaluri.

UTA a ajuns la şapte partide consecutive fără victorie, cinci egaluri şi două eşecuri.

AFC Botoşani – AFC UTA Arad 2-1 (1-1), Stadion Municipal – Botoşani
Au marcat: Zoran Mitrov (3 – penalty), Sebastian Mailat (73), respectiv Valentin Costache (11).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iaşi)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Observatori: Sorin Boca (Iaşi) – CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...