FC Barcelona şi-a anulat, din motive contractuale, meciul amical din Japonia

Data:

Meciul pe care FC Barcelona trebuie să-l dispute duminică în compania echipei japoneze de fotbal Vissel Kobe, în cadrul pregătirilor pentru nou sezon, a fost anulat, a anunţat clubul spaniol într-un comunicat, în care a evocat „încălcări contractuale grave”, informează AFP.

„FC Barcelona anunţă că a fost constrâns să-şi suspende participarea la meciul prevăzut duminică în Japonia, din cauza unor încălcări contractuale grave din partea promotorului”, a scris campioana Spaniei în comunicatul său.

Anularea acestui meci împotriva echipei din J-League nu compromite continuarea turneului de presezon al echipei catalane în Asia.

„În cazul în care condiţiile sunt îndeplinite de promotor, clubul va lua în considerare reprogramarea turneului de vară în Coreea de Sud, unde sunt programate două meciuri, împotriva echipelor FC Seul (31 iulie) şi Daegu FC (4 august)”, se precizează în comunicat.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arsenal, fără Odegaard şi Saka la debutul în Liga Campionilor

Echipa engleză de fotbal Arsenal Londra nu va putea conta pe doi dintre jucătorii săi de bază, Martin...

Genoa a remizat în deplasare cu Como (1-1), în Serie A

Genoa, echipa patronată de omul de afaceri român Dan Şucu, a smuls in extremis un punct pe terenul...

Superliga – etapa a 9-a – rezultatele şi clasamentul

Meciurile din etapa a noua a ediţiei 2025-2026 a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până...

Petrolul Ploieşti – Dinamo Bucureşti 0-3, în Superligă

Dinamo Bucureşti a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, în deplasare, în ultimul...