FC Barcelona, campioana en titre a Spaniei la fotbal, a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Real Sociedad, într-un meci contând pentru etapa a şaptea din La Liga, disputat duminică seara.
Bascii au deschis scorul pe stadionul Montjuic prin Alvaro Odriozola (30), însă Barca a egalat înainte de pauză, prin fundaşul Jules Kounde (43), iar apoi a preluat conducerea pe tabelă, graţie reuşitei atacantului Robert Lewandowski (59).
Cu această ocazie, tânărul star al Barcelonei, Lamine Yamal, a revenit în competiţie după ce a ratat patru meciuri din cauza unei probleme medicale, oferind pasa decisivă la golul lui Lewandowski. Yamal (18 ani) le-a prezentat cu această ocazie spectatorilor prezenţi în tribune cel de-al doilea său Trofeu Kopa, primit recent cu ocazia Galei Balonului de Aur de la Paris.
În urma acestei victorii, FC Barcelona a urcat în fotoliul de lider al clasamentului, depăşind-o cu un punct pe marea sa rivală, Real Madrid, care a suferit sâmbătă primul eşec al sezonului, pe terenul concitadinei Atletico Madrid (scor 2-5).
FC Barcelona va înfrunta miercuri pe teren propriu echipa franceză Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, în etapa a doua a Ligii Campionilor.
Tot duminică, Rayo Vallecano, cu fundaşul Andrei Raţiu integralist, a fost învinsă la limită pe teren propriu de Sevilla FC (0-1), în timp ce Celta Vigo, cu portarul Ionuţ Radu între buturi până la final, s-a înclinat pe terenul formaţiei Elche (1-2).
Rezultate:
Vineri
Girona – Espanyol Barcelona 0-0
Sâmbătă
Getafe – Levante 1-1
Au marcat: Juan Antonio Iglesias Sanchez (57), respectiv Ivan Romero (26).
Atletico Madrid – Real Madrid 5-2
Au marcat: Robin Le Normand (14), Alexander Soerloth (45+3), Julian Alvarez (51 – penalty, 63), Griezmann (90+3), respectiv Kylian Mbappe (25), Guler (36).
Mallorca – Deportivo Alaves 1-0
A marcat: Asano (37).
Villarreal – Athletic Bilbao 1-0
A marcat: Moleiro (77).
Duminică
Rayo Vallecano – Sevilla FC 0-1
A marcat: Akor Adams (87).
Elche – Celta Vigo 2-1
Au marcat: Andre Silva (18), John Donald (68), respectiv Borja Iglesias (22).
FC Barcelona – Real Sociedad 2-1
Au marcat: Kounde (43), Lewandowski (59), respectiv Odriozola (31).
Betis Sevilla – Osasuna Pamplona 2-0
Au marcat: Ezzalzouli (19), Cucho Hernandez (38).
Luni se dispută meciul Valencia FC – Real Oviedo.
Clasament:
1. FC Barcelona 19 puncte
2. Real Madrid 18
3. Villarreal 16
4. Elche 13
5. Atletico Madrid 12
6. Betis Sevilla 12
7. Espanyol Barcelona 12
…
AGERPRES