FC Barcelona a plecat cu 30 de jucători în turneul din Asia

Data:

Antrenorul Hansi Flick a convocat 30 de jucători pentru turneul asiatic al echipei de fotbal FC Barcelona, care a început vinerea aceasta, după rezolvarea problemelor care i-au împiedicat să zboare joi, conform planificării iniţiale, transmite EFE.

Clubul catalan a anunţat miercuri seară suspendarea deplasării sale în Japonia din cauza unei ”încălcări grave a contractului” de către promotorul meciului de duminică împotriva lui Vissel Kobe, o problemă care a fost rezolvată prin intervenţia companiei japoneze Rakuten, proprietarul echipei.

Odată rezolvată problema financiară, Barcelona a încercat în repetate rânduri să programeze zborul pentru joi după-amiază, dar în cele din urmă nu a reuşit din motive logistice, aşa că plecarea a fost amânată până vineri dimineaţă.

Clubul catalan a anunţat lotul care a făcut deplasarea, care îi include printre alţii pe portarii Joan Garcia, Szczesny şi Inaki Pena, fundaşii Cubarsi, Alejandro Balde, Ronald Araujo, Inigo Martinez, Andreas Christensen, Kounde, Eric Garcia, Hector Fort, Gerard Martin, mijlocaşii Gavi, Pedri, Fermin Lopez, Casado, Olmo, Frenkie De Jong, Bernal şi atacanţii Ferran Torres, Lewandowski, Lamine Yamal, Raphinha, Rashford şi Roony Bardghji.

Cinci jucători de la echipa a doua au completat lista: portarul Diego Kochen, fundaşul Jofre Torrents, mijlocaşii Guillermo Fernandez, Pedro Fernandez ‘Dro’ şi atacantul Toni Fernandez.

Portarul Marc-Andre ter Stegen nu va călători în Asia, deoarece va fi supus unei operaţii la spate săptămâna viitoare. Mijlocaşul Oriol Romeu şi atacantul Pau Victor, al căror viitor este la Braga, în Portugalia, nu au făcut de asemenea deplasarea.

FC Barcelona o va înfrunta pe Vissel Kobe în primul său meci amical din presezon, duminică, un meci care va include mai multe momente importante, inclusiv debutul lui Lamine Yamal în tricoul cu numărul 10 şi debutul noilor jucători Joan Garcia, Marcus Rashford şi Roony Bardghji în culorile catalane.

Turneul va continua în Coreea de Sud, unde echipa catalană va înfrunta pe FC Seul la data de 31 iulie şi pe Daegu FC în data de 4 august. Înaintea debutului în LaLiga, pe 16 august, la Mallorca, Barca va disputa Trofeul Joan Gamper pe 10 august împotriva echipei italiene Como, pe stadionul Johan Cruyff.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...