FC Barcelona a trimis o plângere oficială la UEFA după ce i s-a refuzat o lovitură de la unsprezece metri în meciul pierdut cu 0-2 în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri, împotriva echipei Atletico Madrid, relatează DPA.
Clubul catalan este furios după incidentul din minutul 54 când portarul echipei Atletico Madrid, Juan Musso, a jucat mingea către fundaşul Marc Pubill, dar acesta din urmă a crezut că balonul trebuie repus în joc din careul mic şi l-a aşezat cu mâna, după care a pasat înapoi portarului.
În sezonul trecut, FC Bruges a primit penalty în meciul din Liga Campionilor cu Aston Villa după un incident similar în care au fost implicaţi fundaşul Tyrone Ming şi portarul Emiliano Martinez, iar după incidentul de miercuri seară jucătorii Barcelonei au cerut imediat acordarea unui penalty.
Totuşi, aceştia au fost ignoraţi de arbitrul român Istvan Kovacs, iar arbitrul din camera VAR, germanul Christian Dingert, a ales să nu intervină la faza respectivă.
Declaraţia de presă a clubului FC Barcelona menţionează: ”Barcelona informează că serviciul juridic al clubului a trimis o plângere la UEFA privind evenimentele din prima manşă a sfertului de finală din Liga Campionilor împotriva echipei Atletico Madrid”.
”Clubul consideră că arbitrul nu a respectat prezenta legislaţie, influenţând direct modul în care s-a desfăşurat jocul şi rezultatul”, se mai arată în comunicatul clubului FC Barcelona.
Cu privire la incidentul respectiv, clubul mai menţionează: ”FC Barcelona consideră că această decizie, alături de lipsa gravă a intervenţiei VAR reprezintă o mare eroare”.
”În acest caz, clubul cere deschiderea unei investigaţii, acces la comunicarea arbitrilor în timpul meciului şi acolo unde este necesar recunoaşterea oficială a greşelilor şi adoptarea măsurilor relevante”, se mai menţionează în comunicatul clubului catalan.
În plus, FC Barcelona ”consideră că nu este prima dată în ediţiile recente ale Ligii Campionilor când deciziile de neînţeles ale arbitrilor au avut un impact asupra echipei, creând un dublu standard evident şi împiedicând competiţia cu alte cluburi la nivelul jocului”.
Atletico Madrid conducea cu scorul de 1-0 la momentul incidentului respectiv, Julian Alvarez marcând dintr-o lovitură liberă superbă după ce Pau Cubarsi de la Barcelona a fost eliminat, iar golul lui Alexander Soerloth din minutul 70 a lăsat echipa catalană cu o misiune dificilă pentru meciul retur de săptămâna viitoare.
După meci, atacantul Marcus Rashford a declarat pentru CBS Sports că nu înţelege de ce Barcelona nu a primit lovitură de la unsprezece metri.
”Este clar pentru mine, a fost penalty”, a spus jucătorul împrumutat de la Manchester United.
”S-a întâmplat înainte şi a fost mereu acordat. Nu înţeleg decizia”, a mai adăugat Rashford.
”Oamenii vorbesc de bun simţ, dar bunul simţ îţi spune că a fost penalty. Reacţia noastră arată acest lucru, dar la fel şi cea a jucătorilor lor. Acest lucru contează, de asemenea”, a mai spus atacantul.
”Am fost în situaţii similare în meciuri unde decizia a fost de lovitură de la unsprezece metri. În cele din urmă, este greu să nu faci plângere când decizia este împotriva ta”, a completat Marcus Rashford.
Aceasta nu a fost singura nemulţumire a Barcelonei în seara respectivă, antrenorul Hansi Flick spunând că jucătorul Koke de la Atletico Madrid ar fi trebuit să primească un al doilea cartonaş galben, înaintea celui roşu primit de Cubarsi.
AGERPRES



