Fanii echipei AS Roma pregătesc un protest împotriva demiterii antrenorului Daniele De Rossi

Data:

Suporterii echipei italiene de fotbal AS Roma au anunţat că vor organiza un protest împotriva deciziei de concediere a antrenorului Daniele De Rossi, urmând să boicoteze debutul noului tehnician al grupării „giallorosa”, Ivan Juric, informează mass-media italiană.

Oraşul Etern a fost zguduit de vestea surprinzătoare a demiterii lui De Rossi, o legendă a clubului AS Roma, după doar patru meciuri din nou sezon şi la numai câteva săptămâni după ce semnase o prelungire a contractului său până în iunie 2027.

De Rossi a fost înlocuit de fostul antrenor al echipelor Torino FC şi Genoa, Ivan Juric, care se pregăteşte să-şi facă debutul pe Stadio Olimpico în acest weekend, în meciul cu Udinese, liderul din Serie A.

Atmosfera va la acest meci va fi însă una foarte diferită faţă de cea obişnuită, după ce fanii din „Curva Sud” – peluza sud a stadionului – au anunţat că nu se vor afla în tribune, cel puţin în prima jumătate de oră a jocului cu friulanii.

„A sosit momentul ca vocile noastre să fie auzite. Curva Sud îi invită pe toţi fanii din toate sectoarele să participe la protest, în cursul căreia toată Curva Sud va rămâne în afara stadionului pentru prima jumătate de oră a meciului”, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de suporterii Romei.

Daniele De Rossi a preluat-o pe AS Roma în luna ianuarie, după demiterea portughezului Jose Mourinho. La doar câteva luni de la sosirea sa, conducerea clubului i-a prelungit contractul până la 30 iunie 2027.

De la începutul acestui sezon, AS Roma a acumulat doar trei puncte în primele patru meciuri de campionat, ceea ce a condus la decizia de demitere a fostului mijlocaş, la care nimeni nu se aştepta.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...