Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Data:

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei Italiei şi a dezvăluit ce altă naţională a fost aproape să preia înainte de a deveni selecţioner al Uzbekistanului, relatează site-ul Football Italia.

Câştigătorul Cupei Mondiale din 2006, numit selecţioner al Uzbekistanului în octombrie, a acordat un interviu detaliat publicaţiei Tuttosport, în care a discutat despre perspectivele sale de carieră şi ambiţiile sale pentru vara anului viitor.

Cannavaro s-a numărat printre numele vehiculate în legătură cu naţionala Italiei, după demiterea lui Luciano Spalletti în iunie. În cele din urmă, postul i-a revenit fostului său coechipier Gennaro Gattuso, care va conduce Squadra Azzurra la barajul pentru Cupa Mondială în martie.

Cannavaro a declarat că a avut discuţii despre postul pentru echipa naţională a Italiei, dar că nu s-a simţit niciodată cu adevărat un candidat serios.

„Voi fi sincer. Am vorbit cu Buffon, dar nu eram chiar în cursă”, a spus Cannavaro. „Am avut un trecut extraordinar ca fotbalist, dar poate că m-au văzut mai mult ca pe o figură emblematică. Nu voi renunţa la antrenorat, voi continua. Sunt de acord cu alegerile lui Gattuso, este un om care studiază mult.”

Cannavaro a mai dezvăluit că la puţin timp după ce postul de selecţioner al Italiei a devenit vacant, a avut oportunitatea de a deveni selecţionerul Poloniei, un post pe care în cele din urmă l-a refuzat.

„Da, am fost la un pas distanţă şi apoi am spus nu. Nu aveam chef şi asta a fost o greşeală, cea mai mare de când m-am întors din China. Poate am spus nu pentru că aşteptam Italia. A fost ideea mea, dar nu s-a întâmplat nimic şi apoi m-am săturat să aştept”, a afirmat câştigătorul Balonului de Aur din 2006.

Totuşi, în rolul său de selecţioner al Uzbekistanului, Cannavaro are garantat un loc la Cupa Mondială, în timp ce Gattuso şi Italia nu au.

„Mă voi întoarce la 20 de ani după victoria din Germania”, a spus el. „A fost un sentiment minunat să fiu prezent la întâlnire cu toţi antrenorii care vor fi acolo în America.”

Întrebat cum a fost să-i întâlnească pe jucătorii săi pentru prima dată în Uzbekistan, Cannavaro a răspuns: „Toţi au fost impresionaţi când m-au întâlnit prima dată. I-am înţeles şi i-am liniştit ca să sparg gheaţa. Ştiu de ce s-au calificat. Sunt o echipă naţională puternică, iar uzbecii sunt oameni hotărâţi.”

„Nu am mult timp şi trebuie să găsesc rapid soluţii. Am urmărit o mulţime de meciuri, am vizitat ţara. Acum s-a terminat campionatul şi vom urmări celelalte campionate în care sunt implicaţi jucători uzbeci. Îi sun în fiecare săptămână, în special pe Şomurodov, care vorbeşte destul de bine italiana. Acum este în Turcia la Başakşehir”, a adăugat el.

Uzbekistanul va întâlni Columbia, Portugalia şi, posibil, RD Congo în faza grupelor Cupei Mondiale.

Când i s-a sugerat că nu va avea o misiune uşoară, Cannavaro a răspuns: „Nu, nu aş spune asta, dar vom fi pregătiţi când vom ajunge la acele meciuri. Vom juca mai întâi împotriva Columbiei, prietenul meu Asprilla m-a sunat deja şi mi-a dat nişte sugestii.” AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...

Hochei: NHL – Panthers a învins-o pe Lightning în duelul francizelor din Florida

Echipa Florida Panthers, deţinătoarea Cupei Stanley, a învins în deplasare, cu scorul de 5-2, formaţia Tampa Bay Lightning,...