F1: Fernando Alonso speră că Aston Martin va fi mai competitivă în sezonul 2025

Data:

Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial, se aşteaptă ca echipa britanică Aston Martin să fie mai competitivă în acest sezon de Formula 1, după ce a învăţat câteva lecţii grele anul trecut, scrie Reuters.

Echipa cu sediul la Silverstone, care şi-a prezentat online noul monopost AMR25 cu motor Mercedes, înainte de începerea testelor în Bahrain, a terminat pe locul cinci pentru al doilea an consecutiv în 2024.

Aşteptările erau mari după ce Alonso a obţinut şase podiumuri în primele opt curse din 2023, dar spaniolul nu a reuşit să termine mai sus decât locul cinci în 2024, în timp ce coechipierul Lance Stroll a avut cea mai bună performanţă un loc şase.

”Cred că am învăţat multe anul trecut. A doua parte a sezonului a fost pentru un fel de experimente care au loc doar pentru a învăţa şi mai multe lucruri despre maşina din 2025”, le-a spus Alonso reporterilor. ”Simulatorul a fost şi el actualizat, aşa că am lucrat mult în simulare pentru a putea dezvolta maşina puţin mai precis decât în ultimele sezoane. Avem instrumente noi. Avem o nouă organizare. Avem oameni noi pentru a aborda unele dintre punctele slabe pe care le-am identificat cu siguranţă anul trecut. Aşa că începem într-o postură mult mai bună. Încă trebuie să muncim mult, cu siguranţă. Am pierdut puţin timp şi luni anul trecut şi credem că ne vom reveni foarte curând”, a adăugat Alonso.

Directorul tehnic Dan Fallows a fost înlocuit în noiembrie anul trecut de fostul şef tehnic de la Ferrari, Enrico Cardile, la care se adaugă cooptarea din martie a lui Adrian Newey, directorul de design de la Red Bull.

Directorul echipei, Andy Cowell, care l-a înlocuit pe Mike Krack în ianuarie, a refuzat să stabilească un interval de timp pentru succes şi a spus că nu vor fi reduceri de costuri. El a spus că s-a lucrat pentru ca noua maşină să fie mai stabilă în viraje şi mai previzibilă la condus.

Un nou tunel de vânt va fi pus în funcţiune în curând la Silverstone, oferind echipei Aston Martin propriile sale facilităţi în loc să fie nevoită să-l folosească pe cel al lui Mercedes.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Când merită să repari pompa de injecție și când trebuie înlocuită?

Pompa de injecție are un rol foarte important în funcționarea optimă a motorului, fie că vorbim despre un...

Contestaţia lui Manchester City la regulile comerciale din Premier League se va judeca în octombrie

Contestaţia clubului englez de fotbal Manchester City la adresa noilor reguli care guvernează acordurile comerciale din Premier League...

Marius Şumudică (Rapid) – Plecăm cu şansa a doua în semifinala cu Hermannstadt

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Şumudică, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa...

Ancelotti (Real Madrid) speră să se bazeze pe Mbappe şi pe Mendy în finala Cupei Spaniei cu FC Barcelona

Internaţionalii francezi Kylian Mbappe şi Ferland Mendy, care au revenit marţi la antrenamente, ar trebui să fie disponibili...