Echipa americană de Formula 1 Cadillac, ocupanta ultimului loc în clasamentul Campionatului Mondial, a anunţat, miercuri, în timpul pauzei estivale, o schimbare la nivelul conducerii, astfel că inginerul polonez Marcin Budkowski îi va lua locul omului de afaceri britanic Graeme Lowdon în funcţia de director, relatează AFP.
„Această numire survine în urma unei tranziţii planificate la nivelul conducerii, pe măsură ce echipa trece de la faza de dezvoltare la cea de performanţă în curse”, a precizat Cadillac într-un comunicat de presă. Echipa, care a debutat în Formula 1 în acest sezon, nu a obţinut încă niciun punct.
„Numirea lui Marcin marchează următorul pas în evoluţia continuă a echipei Cadillac F1. Încă de la început, obiectivul nostru nu a fost doar să participăm în Formula 1, ci să construim o echipă de nouă generaţie, capabilă să concureze la cel mai înalt nivel”, a explicat directorul general Dan Towriss.
El şi-a exprimat „recunoştinţa” faţă de Lowdon (61 de ani) pentru „rolul său în constituirea iniţială a Cadillac F1” şi a lăudat „experienţa excepţională în Formula 1” a lui Budkowski.
Inginerul polonez, în vârstă de 49 de ani, deţine diplome obţinute la instituţii franceze de prestigiu, iar în ultimii 20 de ani a lucrat pentru echipe de Formula 1 precum Prost, Ferrari, McLaren, Renault şi Alpine, ocupând funcţia de director al echipei Alpine până în 2022. De asemenea, a activat în cadrul Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), organismul de conducere al disciplinelor din sporturile cu motor.
Cadillac, o filială a gigantului american din industria auto General Motors, nutreşte ambiţii majore în Formula 1, bazându-se pe prezenţa sa solidă în categoria Hypercar a Campionatului Mondial de Anduranţă (WEC).
Pentru primul său sezon, echipa îi aliniază pe piloţii veterani Valtteri Bottas şi Sergio Perez, dar nici finlandezul, nici mexicanul nu au obţinut vreun punct până acum, ambii fiind nevoiţi să abandoneze frecvent.
Formula 1 se află în pauza estivală, perioadă în care celor 11 echipe le este, în general, interzis să lucreze la îmbunătăţirea monoposturilor. Următorul Mare Premiu va avea loc în Olanda, în perioada 21-23 august.
AGERPRES



