Expoziţia interactivă dedicata lui Messi, inaugurată la Miami în prezenţa a numeroase celebrităţi

Data:

Artişti şi vedete din lumea divertismentului s-au reunit miercuri seară la Miami (Florida), cu ocazia inaugurării expoziţiei interactive „The Messi Experience: A Dream Come True”, dedicată starului fotbalului mondial Lionel Messi, informează EFE.

Covorul roşu a fost întins la „Hangar at Regatta Harbour” din Coconut Grove cu ocazia acestui eveniment, la care au fost prezente mai multe celebrităţi argentiniene, precum Stefania Roitman, Zaira Nara, Liz Solari, Debora Bello şi Benja Torres.

Nu au ratat ocazia nici alţi „latino” celebri, precum venezuelenii Eglantina Zingg şi Samy Hawk, americanul cu părinţi columbieni Christian Acosta, ecuadoriana Valeria Gutierrez şi cubaneza Danella Urbay.

„The Messi Experience: A Dream Come True” este o expoziţie multimedia de tehnologie inovatoare care intenţionează să viziteze în următorii ani până la 80 de oraşe de pe planetă, printre următoarele sale opriri aflându-se şi capitala argentiniană Buenos Aires. Ea oferă o imersiune în cariera impresionantă a fotbalistului, de la începuturile sale la Rosario şi până la triumful de la Cupa Mondială 2022 cu selecţionata Argentinei, trecând prin anii săi de aur de la FC Barcelona.

Expoziţia dedicată căpitanului echipei Inter Miami va rămâne deschisă timp de două luni în oraşul din sudul Floridei. Cu o durată de aproximativ 75 de minute, expoziţia se desfăşoară într-un spaţiu interactiv de 2.3000 de metri pătraţi, cu nouă instalaţii tematice.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Box: Campioană olimpică Imane Khelif a dezminţit că s-ar fi retras din ring

Pugilista algeriană Imane Khelif, campioană olimpică la Paris la categoria 66 kg, a dezminţit miercuri afirmaţiile fostului său...

Bodo/Glimt, aproape de calificarea în Liga Campionilor

Echipa norvegiană Bodo/Glimt este ca şi calificată în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...

Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu s-au calificat în optimi la Bistriţa (ITF)

Trei jucătoare române de tenis, Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu, s-au calificat, miercuri, în optimile de...

Victor Cornea, calificat în sferturile probei de dublu la Hersonissos Challenger 4

Perechea româno-finlandeză Victor Cornea/Patrik Niklas-Salminen s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul...