Înotătorul David Popovici, desemnat marţi sportivul anului la Gala ”Campionii Nataţiei 2024” de la Palatul Regal, a spus că principalele sale competiţii din 2025 sunt Campionatele Europenele Under-23 (26-28 iunie) de la Samorin (Slovacia) şi Campionatele Mondialele de seniori de la Singapore (11 iulie – 3 august).
”Pe lângă Mondialele pentru care mă pregătesc, îmi doresc să merg într-o vacanţă foarte frumoasă după. Îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu familia, cu prietenii şi făcând ceea ce-mi place. De mâine, pe 9 aprilie, voi fi la Campionatele Naţionale, iar apoi la Europenele Under-23 de la sfârşitul lunii iunie. Sunt obişnuit cu Europenele de seniori, iar acum la Under-23 cred că o să fie o ocazie bună pentru mulţi sportivi mai tineri să strălucească şi să arate lumii din ce sunt făcuţi. Şi o ocazie bună şi pentru cei care sunt, cum am fost şi eu la vârsta lor, aşa de 16, 17, 18 ani, să îmi dea de lucru, să mă fugărească, poate să mă întreacă, poate să-i întrec eu. E competiţie, despre asta e competiţia”, a spus Popovici, cvadruplu campion european la 100 m liber şi 200 m liber.
Ca de obicei, David Popovici nu vrea să-şi impună obiective la competiţiile din acest an, dar este sigur că rezultatele vor veni dacă va ajunge la cea mai bună variantă a sa: ”De mic nu am vrut să cad în plasa asta de a mi se seta obiective, pentru că am citit undeva într-o carte unde autorul încerca să definească el fericirea, ceea ce e foarte greu. Mulţi filozofi, poeţi, autori au încercat de-a lungul timpului. Dar mie mi-a plăcut definiţia lui, destul de rece şi logică, care zicea în felul următor: ‘Hapiness is the function of reality minus the expectations’ (Fericirea este existenţa realităţii fără aşteptări). În funcţie de aşteptările pe care ţi le setezi, îţi permiţi şi să nu pleci dezamăgit, şi să reuşeşti să le depăşeşti şi să fii mulţumit. Aşa că, cred că aşteptările joacă un rol foarte important în fericirea de zi cu zi şi eu evit aşteptările de genul. Clar, am obiectivele mele, dar sunt acolo să fie, nu fac un scop din ele”.
Un record european sau mondial rămân posibile în 2025 la fel ca un nou capitol în rivalitatea cu chinezul Pan Zhanle, la Mondialele din Singapore.
”Un record e întotdeauna e în planuri. Chestia e că şi recordurile astea mondiale sunt frumoase, sunt plăcute, la fel ca şi medaliile, dar… Dacă mă concentrez numai pe a înota cât mai bine şi dacă mă concentrez numai pe a face ceea ce ştiu eu să fac cel mai bine, cumva apar şi ele. Rivalitatea cu Pan Zhanle? Da, sigur. Eu am bătut recordul mondial, după aceea el l-a doborât de două ori, poate o să-l iau din urmă, poate o să mai ia şi el din urmă. O să mai câştige el, o să mai câştig eu. Clar”, a spus campionul lui CS Dinamo.
David Popovici a povestit o întâmplare, în care o doamnă l-a recunoscut după ce a ieşit de la o frizerie şi i-a spus bucuroasă de întâlnire: ”’Să-ţi trăieşti viaţa!’ Mi s-a părut foarte frumos şi foarte important şi asta sfătuiesc eu pe toată lumea. Indiferent de rezultatele sportive, indiferent de cât mai devreme sau mai târziu o să apară, indiferent de greul prin care treceţi, gloria, eşecul, şamd, să vă trăiţi viaţa. Eu asta încerc să fac cât de bine pot şi ăsta e sfatul meu pentru toată lumea, dacă îmi permiteţi să-l dau. Cred că fiecare dintre noi simte câteodată că poate nu trăieşte în totalitate pentru el şi poate fie pentru aşteptările altora, fie de ce zice unul altul sau lumea în general. Şi aşa că ăsta mi s-a părut cel mai pertinent sfat pe care aş putea să-l dau şi universal valabil, să ne trăim viaţa”.
La Naţionalele de la Otopeni (9-13 aprilie), David Popovici va concura la 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber şi 100 m fluture: ”Antrenorul meu mi-a spus că la Singapore, la Mondiale, voi avea 5-6 zile de competiţie intensă şi aşa că trebuie să mă obişnuiesc cu aproximativ 5-6 de competiţie. E primul meu concurs după Jocurile Olimpice.”
Campionul român a adăugat că nu are ca de obicei aşteptări pentru întrecerile naţionale şi vrea să vadă la ce nivel se află: ”Sincer, ca întotdeauna, nu am nicio aşteptare pentru aceste Naţionale, de fapt pentru concurs în general încerc să nu am aşteptări, vreau să văd cât de repede pot să înot pe 9, 10, până pe 13 aprilie. Adică întotdeauna a fost aşa. Cât de repede poţi să înot azi şi o să vedem. O să vedem unde sunt, cum funcţionează antrenamentul, dacă am schimbat ceva, cum funcţionează, de ce da, de ce nu. Întotdeauna până în competiţiile cele mai mari, cele mai mici, că sunt europene, că sunt naţionale şi aşa mai departe, sunt experimentale”.
AGERPRES